Fluxul memoriei

Dar să revin la miliția de la țară. Am aflat de la mama că la Costâna, imediat după colectivizare, un țăran care a furat ceva de la colectivă a ajuns la pușcărie. A fost primul și ultimul, până în 1990. S-a creat o înțelegere tacită între toate organele de partid și de stat și țăranii ceapiști. Chiar și activiștii nu voiau să se înregistreze cu furturi din avutul obștesc de la țară. Așa că secretarii de partid care erau și primari, președinții CAP, milițienii, brigadierii, secretarii de primării și contabilii nu se mai înregistrau cu nici un furt din avutul obștesc. Țăranii cooperatori, foști colectiviști, erau cinstiți, educați de partid, deși furau împreună cu șefii cât putea fiecare. Pedeapsa era subtilă. Nu primeau nimic la sfârșitul toamnei, sau aproape nimic. Prin 1985, regretatul ing. Nicolae Tcaciuc, președintele CAP Costâna a pus să se ridice pe dealurile cele mai înalte niște puncte de observare a hoților. Am vizitat și eu unul. Dar cine să fi stat toată ziua pe aceste observatoare? Seara nu se vedea nimic, când se fura cel mai temeinic. După un timp, punctele de observare erau înjumătățite, ultimele lemne au fost strânse de conducerea CAP. Dar se mai luaseră și alte măsuri în timp. Drumurile mici au fost în general blocate. La treierat era un singur punct pe unde treceau camioanele cu sacii de grâu la cântărit. De acolo mergeau toate la gară, fiind cumpărate pe nimic de stat, sau fiind plăți pentru aratul și treieratul cu mașinile statului. Asta a fost marea tâmpenie a lui Ceaușescu în agricultură. Parcă prin 1970 unele CAP își cumpăraseră mașini proprii și începuseră să fie chiar rentabile. Dar activiștii tâmpiți în frunte cu Ceaușescu au luat totul gratis, ceea ce a dus la distrugerea colhozurilor din toate punctele de vedere. Mai mult, banca agricolă împrumuta bani CAP cu dobânzi mari.
Miliția nu a fost inventată de comuniști. Ea a fost prevăzută încă de Regulamentul organic, după 1830. Miliția a fost întemeiată prima dată de Cuza, pe post de armată. Comuniștii, după ce au băgat în pușcărie fără discriminare pe toți ofițerii fostei poliții burgheze, au înlăturat și cuvântul „odios” de polițist. La țară erau și fioroșii jandarmi care băteau țăranii, fiind slugile boierului și ale statului capitalist. Nici numele lor nu era pomenit. Dar miliția populară era un simbol al comunismului. Pe țăranii care s-au împotrivit colectivizării cine i-a bătut, în prima fază? Miliția. Pe urmă i-a luat securitatea, care pe atunci nu prea lucra cu acte. Lua omul și el dispărea. În cel mai bun caz ajungea într-o pușcărie, dar fără nici un act, nici o condamnare. Activiștii de partid erau prezenți peste tot, ei conduceau de fapt represiunile. Nicolae Ceaușescu trebuia împușcat numai pentru crimele comise sub directa sa conducere în acțiunea infamă de colectivizare. Și nu numai el. În 1990 trebuiau judecați și condamnați la muncă silnică pe viață (cum au făcut bolșevicii cominterniști cu elita poporului român) toți cei răspunzători de crimele și abuzurile din timpul colectivizării. Nimic nu trebuia uitat. Dar românii, un popor tâmpit după opinia de atunci a tatălui tuturor cominterniștilor, Silviu Brucan, s-a aruncat ca un câine turbat tot împotriva foștilor pușcăriași sau luptători anticomuniști. Omul nou era realizat.
Era prin anii 1990, exact în actuala piață 22 decembrie, unde staționau autobuzele, un cadru metalic gen panou, cu sticlă, închis. Înăuntru se puneau, sub titlul „Lege, legalitate, consecințe”, dactilografiate, cu poză, diferite cazuri de infractori. Paradoxal, dar acel panou există și astăzi, vizavi de blocul turn, în mijlocul unui spațiu verde, rezemat de un copac. E ca o fantomă a trecutului. Numai că, într-o seară din toamna anului 1989, cineva a pus alături de hoți și alți infractori fotografia tovarășului Nicolae Ceaușescu. Întâi miliția, apoi securitatea au făcut ample cercetări, dar nu știu dacă cel ce pusese poza iubitului conducător a fost prins. Acum ar trebui să spună cum a făcut-o. Evident că panoul a fost golit de tot și a fost, mi se pare, încuiat cu un lacăt și chiar mutat în actualul loc. Nu s-a mai pus nimic în el, dar s-a păstrat ca un corp delict al începutului sfârșitului marelui cârmaci. În autobuze diverși cetățeni îl înjurau deschis pe Ceaușescu și toți se făceau că nu aud. Luna decembrie 1989 a fost una plină de premoniții pentru Ceaușescu. Dar el îi dădea înainte cu expresia „când o face plopul pere…”. Și după 22 decembrie a făcut! Dar ce mai înfieram noi în anii 1950 și 1960, pe lângă imperialismul american? Sionismul. Bolșevicii noștri cominterniști condamnau sionismul, idee care a stat la baza fondării Israel. Numai că ei, în timp ce condamnau sionismul, au aranjat plecarea tuturor evreilor din România, întărind tânărul stat cu aproape jumătate de milion de oameni.