Fostul președinte Ford, membru în Comisia Warren pentru anchetarea asasinării președintelui Kennedy, care a autorizat, totuși, uciderea lui Fidel Castro, la bătrânețe a aflat că CIA a ascund de fapt unele informații esențiale privind acel eveniment, ce a rămas neclarificat juridic până azi, existând zeci de teorii și sute sau mii de cărți scrise pe această temă.
Se pare că presupusul asasin singuratic, Lee Harvey Oswald, îl cunoscuse anterior evenimentului pe Jack Ruby, asasinul lui din beciul poliției din Dallas, sau cel care a eliminat cel mai periculos suspect. Și postul de radio „Europa liberă“ era în subordinea CIA. Eu l-am ascultat mult timp și am apreciat tot ce a spus despre comunism. Exact la fel gândeam și eu, așa că acum nu sunt deziluzionat în nici un fel. Aici agenția a făcut un lucru bun.
Curios este că SUA, începând cu Eisenhower, Kennedy și toți ceilalți președinți se temea evident de un atac prin surprindere cu arme nucleare din partea URSS. Realitatea a fost însă alta. Începând cu Stalin, de la criza Berlinului din 1949-1950, toți conducătorii sovietici nu s-au gândit să atace prin surprindere SUA. Ei înșiși se temeau de un asemenea groaznic eveniment. Era vorba de totala lipsă de încredere între cele două superputeri nucleare. Chiar și după multele acorduri semnate, neîncrederea a persistat, și dacă a dispărut vreo 15 ani după destrămarea URSS, în prezent relațiile dintre SUA și Rusia sunt aproape ca în perioada războiului rece. Amândouă aceste superputeri nucleare pot distruge lumea de 20 de ori cu întregul lor arsenal nuclear existent în prezent. Până în prezent doar cele două țări se pot distruge reciproc. Sigur că vine din urmă China. Iranul e o sperietoare Fără nici un suport real. Nici în 500 de ani Iranul nu poate dezvolta un potențial nuclear egal cu cel al SUA și Rusiei. Amenințarea din partea Iranului nu e decât o sperietoare.
Dar să revin la CIA și la imperialismul american, împotriva căruia luptam în copilărie și tinerețe. Sigur că tinerii nu se prea sinchiseau de imperialismul american. Nici KGB-ul sovietic nu era mai prejos, dar nici un lider sovietic, inclusiv Stalin, nu au aprobat asasinarea unor oameni politici reacționari din Occident sau din alte locuri. CIA a pregătit multe acțiuni de asasinare a unor oameni politici, e adevărat, din țări care o luau spre comunismul sovietic. Nu s-au pregătit acțiuni de asasinare a unor lideri din URSS sau din țările comuniste. America latină, Africa și Asia erau obiectivele esențiale ale CIA, urmărind, bineînțeles, oprirea expansiunii comuniste. În Cuba, în Chile și în alte țări comunismul nu a fost adus de Armata Roșie. Am mai spus undeva că disputa teoretică între socialism și capitalism se desfășura, din partea comunismului, în revistele „Timpuri noi”, „Probleme ale păcii și socialismului” (apărea la Praga) și „Orizonturi”, evident, toate coordonate de la Moscova. Le-am citit mulți ani pe toate trei. De atunci memoria mea a reținut confruntarea ideologică între comunism și capitalism.
Cine credeți că mai erau pe statele de plată ale CIA în timpul războiului rece? Însuși bătrânul politician italian Giulio Andreotti, fost mult timp prim-ministru și șef al dispărutului partid democrat-creștin. Îi are pe conștiință, ca fost șef suprem al mafiei italiene, pe Aldo Moro, prim ministru care a făcut o înțelegere cu comuniștii, numită „Compromisul istoric”, apoi pe generalul Alfredo Dalla Chiesa, trimis special la Palermo să combată crima organizată, și în mod și mai special pentru a fi ucis, apoi un procuror vestit. În Italia, în 1948, CIA a folosit multe zeci de milioane de dolari, toată mafia și Vaticanul pentru a-i înfrânge pe comuniști în alegeri. Paradoxal, dar Stalin nu i-ar fi sprijinit direct sau indirect, ca și pe cei din Grecia, el respectând împărțirea Europei, făcută în special cu Roosevelt, dar și cu Churchill, care și-a schimbat apoi poziția. Dacă mai trăia președintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, încă zece ani, alta era situația Europei și a lumii postbelice.
Culmea absurdului ar fi ca peste ani să-l găsim pe statul de plată al CIA pe tovarășul Ceaușescu. Sigur, când se vor dezvălui publicului documente declasificate. Sigur, e mai mult o glumă, fiindcă președintele nostru era un comunist convins, care credea în pieirea capitalismului, și apoi nu era amator de bani. Pentru mine rămâne un fel de mister de ce se temea efectiv Ceaușescu de KGB. Am mai spus că Armata Roșie și KGB erau baza regimului comunist, nu Securitatea, armata, clasa muncitoare, în care credea nefericitul cârmaci.
Ioan Pînzar
