Fluxul memoriei

Dacă stăm și ne gândim bine, la Târgoviște, într-un spațiu mare evident, trebuia făcut un proces al mai multor tovarăși care l-au slujit și preamărit pe genialul conducător. Sentința trebuia să fie aceeași ca pentru celebrul cuplu odios pentru toți cei care-i sărutau mâna „sinistrei“ cu 1-2 zile în urmă. Scăpam de mulți capitaliști, cum a spus regretatul Dan Iosif, care însă nu a prea făcut învățământ politic în viața lui.
Noi, cei care am făcut învățământ politic, stăm și ne întrebăm: am devenit sau nu oameni noi? Conform statutului PCR toți membrii de partid trebuiau să facă învățământ politico-ideologic. Inclusiv tovarășul Nicolae Ceaușescu. Dar activiștii erau partidul și partidul știa totul. Partidul conducea singur țara. Și atunci ce mai trebuiau Marea Adunare Națională, Guvernul, Consiliul de Stat etc. etc. Președintele Nicolae Ceaușescu a încercat să se apere la proces. Avocatul lui era mai acuzator decât procurorul. Omul nou, care a studiat operele lui. Dar Nicolae Ceaușescu s-a apărat destul de coerent totuși în calitate de președinte al României, ales de parlament. Nu a recunoscut tribunalul. Acesta nu i-a prezentat cadrul juridic legal, acel decret semnat de Ion Iliescu. Răscoala populară nu a fost recunoscută. Noile autorități, foști colaboratori mai vechi sau mai noi au dat o lovitură de stat. Aici a avut perfectă dreptate. Noile autorități trebuiau să convoace MAN, care să-i anuleze mandatul președintelui. Secretarul general nu a amestecat însă partidul în această dispută a lui cu poporul și cu noii lui reprezentanți de la proces. De fapt, Ceaușescu ar fi trebuit demis din funcție de un congres extraordinar al partidului. În cuvântarea lui Ion Iliescu, șeful noii junte de guvernământ, activitatea PCR era suspendată doar. Se demiteau organele de stat.
Avocatul nu a făcut recurs. Nu a cerut președintelui FSN, noua juntă conducătoare, grațierea sau comutarea pedepsei. În fond, așa pățesc marii conducători. Ducele (conducătorul) Mussolini a fost judecat? Alții au avut noroc și au murit în patul lor, adică lângă pat, precum Iosif Vissarionovici Stalin.
Între 1980-1989 au fost schimbați mai mulți secretari cu propaganda ai CC al PCR. Puțin timp a fost și tovarășul Petru Enache, fie-i țărâna ușoară, care a murit în urma unei critici severe. În general activiștii de partid tratau criticile cu alcool, după cum se știe. După o ședință lungă de analiză cu tot activul de partid și de stat, o tovarășă secretară cu propaganda de la județ i-a avertizat pe toți s-o lase mai încet cu păhărelul, evident, zâmbind. Nu se putea face învățământ politic, muncă de partid, construi socialismul și comunismul fără păhărel.
Învățământul politico-ideologic putea face și victime, în afară de critică și autocritică. A fost un caz la o școală, unde un profesor la învățământul politic a spus ceva nepotrivit. Activistul de la raion sau regiune care a asistat l-a predat organelor de ordine ce apărau cuceririle revoluționare ale poporului, care la rândul lor l-au predat la închisoare pentru câțiva ani. Cel în cauză a relatat tot recent, într-un ziar. Încă nu se foloseau spitalele de nebuni.
Ioan Pînzar