Fluxul memoriei

Tot în timpul lui Mihail Roller ziarul Scânteia „bătrână“ sau a partidului, prin pana unor vajnici bolșevici, precum Silviu Brucan, folosea expresia „moșierimea și burghezia au supt sângele poporului“. Nici o aluzie la Dracula, doamne ferește! Că marii boieri ai României în frunte cu domnitorii și regii s-au îmbogățit prin sudoarea muncii țăranului român analfabet, care mai locuia încă în secolul al XIX-lea în bordeie, este adevărat. Este dureros de adevărat. Sfânta mare proprietate s-a creat atunci și acum prin jaf. Marxism sută la sută. Dar tot în timpul lui Mihail Roller, a cărui istorie o apreciez, spre nemulțumirea multora, probabil, îndoctrinați de național-comunismul tovarășului Ceaușescu, trăia și criticul literar ultrarealist socialist Nicolae Moraru. Mai bine ar fi trăit cu o sută de ani în urmă. Foștii membri ai CC al PCR nu ar trebui să manifeste lipsă de respect față de epoca de aur. Nu au dreptul moral să spună „regimul ceaușist“. Puțină decență nu strică. Nici cei care spun cu convingere comunistă că au servit numai patria și poporul manifestă lipsă de respect față de partid și de secretarul său general. Nicolae Moraru scria de zor în ziare și reviste baliverne comuniste și eu le citeam pe la 20 de ani și chiar înainte. Al. Voitin și nu el mi se pare a scris o trilogie teatrală. „Anii negri“ sau așa ceva. Profesorul meu de biologie sau darwinism Haler, la Liceul „Laurian“ din Botoșani, fiind elevul lui preferat, mi-a spus numai mie, fiindcă a fost vorba de Al. Voitin cu nu știu ce ocazie: „el l-a judecat pe Antonescu“. El, împreună cu Alexandru Sidorovici și alți judecători ai poporului. Sentința a fost dreaptă. O afirm și acum cu tărie. Politrucii noștri literari urmau exemplul fraților sovietici. Marii scriitori sovietici! Nicolai Pogodin a scris o trilogie despre Lenin. A fost jucată și la Naționalul bucureștean, e adevărat că alături de Gogol, Shakespeare, Cehov, Gorki și Molière. Un alt scriitor sovietic a scris o altă trilogie, din care rețin două piese: „Trenul blindat“ (era al lui Troțki, dar atunci acesta era în ceruri sau în infern, trimis de Stalin) și „Femeia comisar“. Acest din urmă titlu mi-a plăcut. Am văzut și filmul. De fapt, am avut printre activistele din Suceava și femei comisar. Adică pătrunse două sute la sută de învățătura marxist-leninistă. Un scriitor rus din neamul aristocratic al lui Tolstoi, contele, pe nume Alexei Tolstoi, a scris o trilogie, „Anul 1918“, perfect realist-socialistă. Am văzut numai filmul. Primul film sovietic și primul din viața mea l-am vizionat în curtea fostei primării din Costâna, proiectat pe peretele văruit. Toți privitorii stăteau pe jos. Filmul se numea „Cazacii din Kuban“. Aveam 10 ani și deja citeam „Scânteia cea bătrână“ la căminul cultural, în loc să citesc „Scânteia pionierului“ sau cea a tineretului.
Poetul Mihai Beniuc era clasic și în 1950. Spre deosebire de criticul Alex. Ștefănescu eu îl consider pe Beniuc un poet adevărat, chiar dacă după 1944 a devenit bolșevic la pătrat. „Cântecele de pierzanie“, volumul de debut de prin 1930 și ceva, sunt poezii adevărate, de mare talent. Și acum recit cu plăcere „Când oi izbi odată eu cu barda“ sau „Nu știu, tracic sau iliric/ Sau ce alta-s după baștini/ Dar m-am pomenit că-s liric/ Lângă Dunărea cu mlaștini…“. Și asta după 1945 sau prin 1950. El nu era încă clar dacă era sau nu român. „Ții minte, Ana Kelemen?“ sau „Măr cu foi de aur/ Măr de lângă drum/ Nu mai sunt eu tânăr/ Sunt bătrân de-acum.“ Mai târziu a scris numai lozinci, dar primele volume sunt valoroase. Din punct de vedere moral a fost nul, evident. A zgândărit pe unde a putut pentru ca Lucian Blaga să ajungă eventual la pușcărie. În plin realism socialist, în 1954, filmul sovietic „Toamna cocorilor“ a luat premiul cel mare la Cannes. Regizorul era Mihail Kalatozov. Era o poveste de război. Actrița principală, Tatiana Samoilova, a jucat mai târziu, magistral, rolul Annei Karenina. Primul film românesc pe care l-am văzut, prin 1955-1056, a fost „Moara cu noroc“ după Slavici. Nu prea era realist-socialist, dovadă că a rămas printre cele mai bune filme, chiar dacă actorii jucau puțin teatral. Printre poeții bolșevici realist-socialiști se număra în 1950 și Nina Cassian. Avea în manuale o poezie dedicată lui Iosif Vissarionovici Stalin.
Ioan Pînzar