De altfel, în acea perioadă a fost dărâmată și o sinagogă, iar una a fost transformată în atelier de vulcanizare până prin 1985. Evreii care mai erau prin Suceava n-au protestat. N-au protestat nici când a fost distrusă o clădire solidă, frumoasă, vizavi de biserica Sf. Dumitru, sediul comunității. Dar românii au protestat când a fost dărâmată acea bijuterie arhitectonică, Casa Națională, în 1971?
Sigur că a pune problema protestului în acel timp e puțin exagerat. Îi mânca pușcăria pe toți protestatarii. Ferească Dumnezeu să protesteze cineva la deciziile activiștilor de partid. Deveneai automat dușman al poporului, criminal și bandit, lepădătură, agent al imperialismului american, ațâțător la război, coadă de topor precum Tito, trădător al cauzei proletariatului, tâmpit, nebun etc. În 1950 încă nu se punea problema nebunilor. Toți erau perfect sănătoși, toți dușmanii poporului, buni pentru condamnare la muncă silnică. Partidul, atunci, nu admitea dușmani ai poporului nebuni. Nu mergea ca în Ilf și Petrov, să se interneze contabilul Berlaga la balamuc ca să poată striga „moarte bolșevicilor!”. Dacă un nebun autentic de la Socola striga „moarte comunismului” era vindecat la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Mergea împreună cu doctorul care-l trata. „Ce nebuni, tovarăși, le scoatem noi nebunia din cap la bandiți! La sfărâmat piatră!” Prin acei ani, de altfel, puteau ajunge activiști nebuni autentici, dacă vorbeau încontinuu și aveau dosar de cadre bun. Nu se cereau analize medicale, cum nu se cer și acum. Atunci tot poporul român era sănătos tun.
În anii 1950 mai era o sărbătoare mare pentru popoarele iubitoare de pace din întreaga lume: la 30 decembrie se sărbătorea ziua de naștere a marelui Stalin, corifeu al științei mondiale. Exact așa mai era numit generalissimul Stalin. Statura de corifeu al științei mondiale era legată de planul stalinist de transformare a naturii în URSS. Sigur că nu era vorba de canalul Volga-Don sau altele, ci de întoarcerea albiei unor râuri, mutarea munților etc. Nu le rețin acum pe toate. Ei bine, tovarășul Ceaușescu nu a fost numit Corifeu al științei. Stalin era și unul din cei 4 corifei ai marxism-leninism-stalinismului. Marele bărbat de stat al României socialiste, Nicolae Ceaușescu, nu a fost etichetat de corul lingăilor propagandei de partid și literare nici măcar ilustru. Nu-mi amintesc să fi spus vestitul poet cântăreț „ilustrul nostru cârmaci”. Pe stadioane, Cenaclul Flacăra cânta în cor cu tot tineretul: „Trăiască Ceaușescu, trăiască România” etc. Odele în versuri ocupau prima pagină a revistei Flacăra, care descoperise doctori ce vindecau cancerul, mai puțin SIDA, căci nu era cunoscută atunci. Celebrul KGB a descoperit la timp și presa sovietică a scris că virusul SIDA a fost creat de savanții americani în cadrul războiului biologic și experimentat într-o țară din Africa, scăpând apoi de sub control. Ceea ce pare a fi plauzibil. Evident că doctorii de la Flacăra de atunci nu au vindecat nici un caz de cancer.
Pentru activiștii de partid suceveni, mai ales în perioada existenței raioanelor, a bolșevismului primitiv, erau unii, cum am văzut, la care te puteai aștepta la orice. Unii au băgat oameni nevinovați în închisoare și acum de-abia victimele spun adevărul, alții aveau cele mai trăsnite idei. Noroc că stăteau mult în ședințe și în cârciumi, evident la bufetele de partid. Când mergeau pe teren anunțau secretarii locali de partid care pregăteau mese opulente cu mâncare și băutură.
Inginerul Alecu Fediuc, agronom, fost coleg de facultate cu Nicolae Giosan, ajuns membru CEPEX, avea un frate în Corni-Botoșani, care a fost luat de organele de securitate din Dorohoi și ucis. După mai mulți ani cineva de la cimitirul local i-a indicat locul unde fusese înmormântat fără nici un semn. Evident că totul s-a desfășurat normal, ca și când ar fi fost strivită o furnică cu piciorul.
Ce legi, ce proces? Dușmanii poporului erau striviți ca muștele, așa scria chiar presa de partid. Activiștii de partid știau de această teroare roșie? Știau, ei o conduceau de fapt. Totuși Gheorghiu-Dej s-a plâns în 1952 când a înlăturat grupul deviaționist de dreapta, antipartinic, că securitatea condusese și partidul între 1948-1952. Am citit eu în „Scânteia” partidului la căminul cultural din Costâna, la vârsta de 11 ani. Eram un cititor precoce al „Scânteii” partidului, condusă pe atunci de redactorul-șef adjunct Silviu Brucan, eternul bolșevic cominternist și apoi capitalist.
Ioan Pînzar
