Fluxul memoriei

La nivelul tovarășilor din conducerea superioară de partid se punea această mare dilemă: cum putem raporta că avem 0,23% oameni ai muncii care au votat împotriva candidaților MAN? „Simplu“, ar fi răspuns tovarășul Panaitiu. „Avem candidați și preoți, așa cere partidul, și poporul, unii dintre ei cu o conștiință ateistă mai dezvoltată, a votat împotriva lor. Așa le trebuie! Ei da, până la urmă și ei sunt tot preoții noștri. Îi putem folosi și în munca politică pentru mobilizarea ceapiștilor la muncă duminica. Ce naiba, partidul respectă duminicile!“. Dar chiar ce s-ar fi întâmplat dacă cineva ar fi votat împotrivă? Putea doar să taie cu creionul din cabina de vot numele candidatului. În cabinele de vot erau doar creioane, nu și pixuri sau stilouri. Stilourile le-ar fi furat primii alegători și atunci, și acum. Dar comisiile electorale nu mai verificau buletinele. Doar câteva, și dacă dădeau peste vreunul necorespunzător îl aranjau repede cu radierele. Dar nu prea era cazul. Dacă procentajul de 0,23% era cunoscut de toată lumea, buletinele nu valorau nimic. Putea merge un alegător cu stilou sau pix să taie numele candidatului, care era de regulă un membru al CC al PCR, sau un secretar de partid dintr-o mare fabrică, o putea face liniștit. Nimeni nu l-ar fi căutat. Doar dacă pe buletin scria ceva împotriva partidului sau poporului, a secretarului său general. Atunci organele de securitate, dacă li se dădea buletinul, începeau cercetări. Căutau toate tipurile de scriere din satul sau orașul respectiv, la primărie, școală etc. Mai devreme sau mai târziu îl prindeau pe cel în cauză. Aveau specialiști grafologi buni. Bineînțeles, autorul era declarat nebun. Era cel mai simplu. Dar cum buletinele se distrugeau a doua sau a treia zi după alegeri, comisiile electorale erau prea obosite în ziua alegerilor să mai caute voturile împotrivă. Dar efectiv nu erau voturi împotrivă. Voturi pentru erau 100%, dar 0,23% trebuiau respectați ca atare, deși erau inexistenți. În ultimii săi ani de conducător genial, tovarășul Nicolae Ceaușescu, nesfătuit de nimeni, nici măcar de tovarășa Elena Ceaușescu, a lărgit democrația socialistă. Pentru un număr de circumscripții electorale erau puși doi candidați, amândoi ai Frontului Democrației Socialiste, care cuprindea partidul, sindicatele, uteceul etc. Era un fel de cartel electoral comunist. Cei doi candidați pe un loc erau însă oameni de cultură și artă cunoscuți în țară. La o circumscripție din București, Radu Beligan a avut drept contracandidat pe actorul Octavian Cotescu, care a și câștigat. Maestrul Beligan era directorul Teatrului Național și membru al CC.