Fluxul memoriei

Arhiva partidului era la aeroportul din Salcea. În afară de dosarele de cadre, cum se spune, ale activiștilor și membrilor PCR simpli, mai conținea și toate planurile de muncă, toate procesele-verbale ale ședințelor de partid, care erau scrise de fapt de secretarul BOB după ședințele propriu-zise. Trebuiau puse și în ele minciuni. Angajamentele semnate de toți membrii de partid sunt acolo? Cei care erau promovați aveau dosare lungi de cadre, erau cercetate rudele până la a patra spiță. Totul avea titulatura faimoasă: „originea sănătoasă“. Cei cu originea nesănătoasă erau luați la întrebări de ce nu au origine sănătoasă. Și cei primiți în partid erau cercetați privind originea sănătoasă sau nesănătoasă, dar și felul cum s-au purtat la locurile de muncă avute. Aici, am mai spus, parcă încep să fiu de acord cu politica de cadre a partidului. În prezent ar trebui aplicată această cercetare a isprăvilor profesionale și morale ale tuturor politicienilor. Nu CNSAS, nu Curtea Constituțională, nu altcineva trebuie să cerceteze trecutul cam negru al cam tuturor demnitarilor, ci noii șefi de cadre ai fiecărui partid, după modelul comunist. Dacă tot s-a preluat până acum ceea ce a fost rău în comunism, să se preia și o măsură bună, cea a temuților șefi de cadre.
Dar oare ce-o fi zis tovarășul Panaitiu când a aflat că secretarul general a fost împușcat încă în drumul spre plutonul de execuție? „S-a luptat o viață bietul secretar general să ne ducă în comunism și n-a reușit, mama lor de bandiți, i-au dat un elicopter fără benzină. Am zis eu demult să n-ai încredere în tablagiii de la armată!”
Vestiții ceiști, adică securiștii armatei Folclorul românesc are cântece frumoase despre cătănie, începând cu încorporarea prin prinderea cu arcanul, la horele din sate, în secolul al XIX-lea. În copilăria mea tinerii se temeau încă de bătaia din armată. Cum am precizat anterior, comuniștii au desființat bătaia. Un flăcău ajuns la armată prin 1951, care-i scria scrisori surorii mele se exprima foarte diplomatic într-una dintre ele, întrucât funcționau încă de atunci vestiții ceiști, adică securiștii armatei, care citeau ce scriau ostașii, numai pe cărți poștale. Flăcăul din Costâna spunea următoarele: îmi merge foarte bine în armată, avem mâncare foarte bună, sunt gras ca mătușa Domnica Bumbăcioaia. Era bunica mea și era slabă ca o scândură, cum spuneau plastic țăranii. Atunci se constituia armata populară, cu ofițeri luați direct de la strung, pe care i-am cunoscut și eu mulți ani mai târziu. Ei erau un fel de activiști de partid în armată. Instrucția propriu-zisă o făceau tablagiii, subofițerii de carieră școliți cât de cât și sergenții avansați în anul II din rândul soldaților. Pentru tinerii recruți acești soldați sergenți erau o adevărată teroare. Foștii ofițeri din timpul lui Antonescu, chiar și cei care nu luptaseră împotriva Uniunii Sovietice au făcut multă pușcărie. Alături de ei au înfundat pușcăriile comuniste foștii ofițeri ai poliției și jandarmeriei. Tot în 1948 a început crearea miliției populare, cu ofițerii ei luați tot de la strung, care au ajuns în folclorul nou, cel care nu se putea publica. Miliția populară, creație a regimului democrat popular (adică bolșevic) era și ea în prima linie a luptei de clasă contra dușmanilor poporului din interiorul țării, a sabotorilor și chiaburilor, a „cozilor de topor ale imperialismului“.