Dar de ce plecau evreii din România? Din cauza mizeriei comuniste la care îi aduseseră cominterniștii. Naționalizările au lovit în marii capitaliști evrei, care au înfundat pușcăriile dacă n-au fugit la timp. Meseriașii de toate felurile și-au pierdut și ei proprietățile. Mulți intelectuali au înfundat și ei pușcăriile. În final, evreii au plecat căutând o viață mai bună. Au rămas însă cominterniștii. Numai că aici apare geniul Anei Pauker, care știa ceva ce nu știa nici Stalin. Ca să meargă în noul stat, amenințat de arabi, cu o climă mult prea caldă evreii trebuiau s-o ducă rău în comunism. Altfel nu plecau. Din cele 6 milioane de evrei din SUS nu a plecat în Israel nici unul. Nu lăsau ei proprietățile, băncile, filmele, în perioada prohibiției chiar și gangsterismul lor. Dar în anii statului de democrație populară erau șterse etniile. Muncitorii sunt egali și frați pretutindeni! Bandiții de capitaliști și imperialiști sunt aceiași, indiferent de etnie, adică aceiași mari hoți care sug sângele popoarelor. De vampiri nu se vorbea. Marele noroc al Israelului nou format în 1958 a fost de fapt moartea lui F. D. Roosevelt, care avea simpatii clare pro-arabe bazate pe interesele postbelice ale SUA, în viziunea președintelui american. Desființarea imperiilor coloniale și acapararea zonelor cu materii prime (petrol etc.) de către SUA. Roosevelt promisese chiar arabilor, în timpul războiului, că nu va susține modificarea hărții în zona orientului mijlociu. De la Teheran s-a dus direct la Cairo, să se întâlnească cu lideri arabi de atunci. Istoria are meandrele ei. Roosevelt avea o viziune clară asupra lumii postbelice: Rusia sau URSS, cu imperiul ei, cu resursele ei materiale suficiente pentru cel puțin o sută-două de ani și SUA, cu imperiul lor, luat de la englezi, francezi și alții, cu resursele minerale aferente. Restul țărilor erau de mâna a doua și a treia. Era, de altfel, prieten intim al lui Stalin.
România era învinsă în război în 1944. Propaganda naționalistă de toate felurile încearcă s-o scalde, în toate felurile. Antonescu și nu numai el a fost un dezastru pentru conducerea țării în acei ani. De altfel, România a pierdut și primul război mondial, și cam toate celelalte, cu excepția unor victorii din trecutul țărilor românești. Dacă Ștefan cel Mare conducea România în 1916 sau în 1941 lua alte decizii și nu pierdea cele două războaie. Noi semănăm de altfel cu italienii, care nici ei n-au câștigat nici un război. Doar Garibaldi l-a bătut pe papă și a ocupat Roma.
Partidul Muncitoresc Român a fost înființat în 1948, unindu-se cu o mică grupare a socialiștilor lui Ștefan Voitec, un individ cu barbă care a stat mulți ani în prezidii, a condus și Marea Adunare Națională. Era un fel de marionetă. El, cu barba lui albă, făcea temenele în fața celebrului cuplu dictatorial. Trebuie să recunoaștem un lucru: Ceaușescu a fost un dictator absolut. În genul celor din America Latină sau din Europa (Stalin, Hitler), Asia (Mao, Kim Ir Sen), Africa (prietenul lui, Idi Amin și împăratul Bocassa).
În istoria noastră multimilenară am avut mai mulți dictatori absoluți, începând cu Decebal. Îmi vine câteodată să spun că regret că m-am născut în România. Nu că aș iubi vreo țară din Europa, în mod deosebit, dar parcă aș fi vrut să locuiesc la Paris și asta datorită Marii Revoluții Franceze și lui Robespierre. Dar noi am făcut comunismul nostru, cu sprijinul cominterniștilor bolșevici care au venit victorioși pe celebrele tancuri T34, care aveau o singură direcție: Berlin. Uneori chiar întrebau unii soldați sovietici în ce parte este Berlinul.
Armata roșie nu a distrus decât 5% din Berlin cu artileria. Totul era în ruine la venirea ei. Mareșalul Jukov a înconjurat orașul ca la Stalingrad. Generalul Krebs, care tot voia să-l scoată pe Hitler din buncărul lui, a vorbit de două ori cu generalul Ciuikov, în calitate de ultim comandant al armatei Berlinului, pe care a trimis-o spre aliații occidentali, apoi s-a sinucis. România învinsă a fost ocupată de armata roșie. Cine l-a trimis pe tatăl meu să lupte contra Uniunii Sovietice? Și să moară la Odessa, pe care Antonescu n-o putea cuceri și a apelat la sprijinul armatei germane. Era sănătos la minte generalul Antonescu? Regele Mihai I l-a făcut mareșal. Pentru asta nu merita să fie primit în țară definitiv după 1989. Cum au făcut italienii și grecii. Bătrânii cominterniști au stabilit o înțelegere cu bătrânul rege după 1995. Ei l-au detronat, ei i-au dat înapoi palatele. Dar nu degeaba. Mă rog!
