Politrucii birocrați care organizau cursuri de reciclare la București ne „tratau” și cu teme mai serioase, cum ar fi ideile din cartea Șocul viitorului de Alvin Toffler, un autor canadian. Nu mai știu dacă profețiile acestuia s-au adeverit. Erau la modă atunci și alte idei, evident venite din Occident, despre dispariția „galaxiei Guttenberg” și apariția „galaxiei Marconi”, ceea ce se realiza în capitalism. Iată că s-a ajuns la Internet și la marile descoperiri genetice. Telefonul mobil de azi era atunci o utopie. În București, în spatele Palatului Telefoanelor, erau cabine telefonice unde, cu fise de 3 lei, puteam vorbi cu Suceava. Nici avionul pe ruta Suceava-București nu circula atunci. Sfânt era trenul, dar acest vechi mijloc de transport era sigur și cu o ordine autoimpusă. Toți călătorii se purtau civilizat, nu se pierdea nimic, chiar dacă lăsai geanta și o haină în compartimentul unde aveai loc și plecai la vagonul restaurant, de unde te întorceai când ajungeai la Ploiești.
În general, trebuie s-o recunosc, comunismul impunea ordine, evident, prin frică. E una dintre realizările nete ale comunismului, oricâte crime și excese s-au făcut la început. Frica de miliție, de procurori, de judecată, de pușcărie, de bătaie chiar era necesară pentru mulți membri ai societății. Și capitalismul ar trebui să impună legalitatea prin frică și coerciție. Oamenii sunt, în general, animale agresive. Democrația și drepturile omului nu valorează nimic pentru infractorii de toate felurile.
În București, când eram la cultură sau la bibliotecă eram cazați la reciclare într-un vechi hotel pe Calea Dorobanților, colț cu șoseaua Ștefan cel Mare. Jos era atunci cinematograful „Volga” și alte mici magazine. De la etajul V, pe un colț, vedeam uneori, dimineața pe la ora 9 sau spre seară, la 17 sau 18, cum trecea cortegiul președintelui nostru iubit, Nicolae Ceaușescu. Milițienii, cum am mai spus cu altă ocazie, opreau circulația din toate direcțiile în câteva minute. De pe la hotelul Dorobanți și până la parcul de pe Dorobanți nu era țipenie de mașină, la fel pe Ștefan cel Mare, pe mari porțiuni, chiar dincolo de stadionul „Dinamo”. Cortegiul trecea în viteză, dar se vedea clar mașina lui Ceaușescu. Mă gândeam atunci, având în minte asasinarea lui J. F. Kennedy în 1963 la Dallas, de către un trăgător aflat la nivelul V al unui depozit de cărți, că s-ar fi putut încerca ceva asemănător cu președintele nostru. Sigur că nu putea aproape nimeni atunci să procure o pușcă cu lunetă, doar poate una militară. Dar până la urmă Ceaușescu n-a scăpat de gloanțele trase din pistolul-mitralieră AK47, la Târgoviște. Trase de copii crescuți și educați de organizațiile de pionieri și UTC.
În acel timp, la Suceava se ridicau noi fabrici și uzine, blocuri de locuințe pentru țăranii care fugeau în masă de la CAP. Cei tineri, evident. Având experiența furatului necesar și legal, aș zice, de la colhozuri, și-au continuat această îndeletnicire și în construcții, îndeosebi, dar și în fabrici și uzine. Și furatul, într-un fel sau altul, continuă și astăzi. Comunismul ne-a lăsat o țară de hoți. „Așa ne trebuie”, spunea prietenul meu de la Botoșani, Sin Leiba Șloim, muncitor tâmplar, dar cu un talent autentic în glume și bancuri. A plecat în Israel și a murit în unul din războaie.
Oamenii muncii de la orașe și sate erau constructori conștienți și devotați ai socialismului și comunismului. Așa credea secretarul general al PCR. Activiștii, în mare măsură, credeau și ei. Adevărata reciclare a activiștilor de partid și de stat s-a făcut după 1989. Toți au devenit dizidenți ai partidului, vocația lor reală fiind aceea de capitaliști. Esența propagandei comuniste erau însă lozincile, despre care am mai vorbit. Ele umpleau cărțile, ziarele și revistele, radioul, TV-ul, dar și imobilele instituțiilor și întreprinderilor, iar la început și gardurile. „Numele prostului pe toate gardurile” spune o expresie populară. Propaganda din toate țările cu regimuri totalitare a folosit lozincile. Și acum politicienii din țările democratice le folosesc, dar cu denumirea de sloganuri, de teme și teze etc. Liberalii vechi aveau o lozincă prin 1920: „prin noi înșine”. Carol al II-lea a avut multe sloganuri. Cominterniștii bolșevici veniți de la Moscova au adus lozincile în care îl preamăreau pe marele Stalin și URSS-ul și mai ales măreața victorie împotriva nazismului obținută de poporul rus, nu și de celelalte popoare ale URSS, care, după cum se știe, s-au cam aliat cu invadatorii nemți.
