Dar cine credeți că mai erau scutiți de serviciul militar? Unii tineri activiști de partid. La procesele CEPEX au apărut unii mari conducători comuniști care nu-și satisfăcuseră serviciul militar, inclusiv tovarășul Postelnicu, ministrul de interne, șef peste Securitate, care a recunoscut cinstit că a fost un dobitoc. Dacă era cu adevărat, nu recunoștea. Tovarășul secretar cu propaganda mai comenta uneori: „lasă, măi tovarăși, că doar partidul conduce armata, ce naiba vor tablagiii ăia?“. De fapt nici tovarășul Ceaușescu n-a făcut în tinerețe armata și războiul. A stat frumos în lagăr la Târgu-Jiu, făcând pe tâmplarul, alături de Gheorghiu-Dej și de alții, între care și Tudor Arghezi, în timp ce tatăl meu, însurat și cu doi copii, a murit la Odessa în 1941. Alți trei frați ai săi, fără familie, au terminat războiul în munții Tatra, doi trăind și astăzi. Dacă Antonescu ar fi avut inspirația să-i trimită pe toți comuniștii ilegaliști pe front în linia întâi, ne scăpa țara de jumătate de comunism. Cealaltă jumătate era la Moscova, pregătiți să vină cu tancurile Armatei Roșii.
Să mai fac o paranteză. În 1959, la Botoșani, citeam săptămână de săptămână revistele „Timpuri noi“ și „Orizonturi“, dar și „Probleme ale păcii și socialismului“. În loc să mănânc mai mult, fiindcă erau zile când nu mâncam nimic, eu cheltuiam bani pe aceste reviste și pe altele. Ceea ce nu știe nimeni acum este că Fidel Castro a interzis, în acel an, fostul partid comunist din Cuba, e adevărat că mic, dar existând de demult. Sovieticii și propagandiștii noștri au protestat. Generalul De Gaulle venise la putere din 1958, când l-a făcut fascist profesorul Reisman, directorul adjunct al școlii de meserii din Suceava. Fascist îl făceau și comuniștii francezi, în frunte cu celebrul scriitor Jean Paul Sartre, pe deasupra și filozof existențialist. I-am citit romanul „Greața“, dar nu m-a impresionat. Cred că Sartre, vechi bolșevic francez, a fost de fapt un scriitor minor. Oricum, a fost un mare băutor de vodcă. Cel mai genial scriitor francez din tot secolul XX a fost Ferdinand Céline, din păcate un simpatizant al Germaniei naziste, fiind condamnat la moarte în 1945. Numai că autoritățile daneze, unde se refugiase, nu l-au extrădat.
În 1953, după moartea lui Stalin, secretar general al PCUS a fost ales Gheorghi Malenkov. Mareșalul anonim în război Nikolai Bulganin era prim-ministru. Hrușciov era prim-secretar al PCUS Moscova. În scurt timp i-a luat postul lui Malenkov, președinte al prezidiului Sovietului suprem rămânând bătrânul mareșal incompetent Kliment Voroșilov. La invazia germană din 1941 Stalin, după ce și-a revenit, l-a trimis comandant pe front pe Voroșilov, fost cavalerist în războiul civil. Pe frontul german a fost un comandant dezastruos. Stalin l-a retras după câteva luni, când nemții erau deja aproape de Moscova. În locul lui a găsit un ofițer genial, viitorul mareșal Gheorghi Jukov.
O altă celebră lozincă din anii 1950 era internaționalismul proletar. El avea vechea deviză marxistă: „Proletari din toate țările, uniți-vă!“ Toate ziarele și revistele aveau înscrisă pe frontispiciu această lozincă. Era ca una din cele zece porunci din biblie. „Să nu furi, să nu ucizi“ etc. Exact asta au făcut oamenii de la Moise încoace. Legile darwiniste sunt mai puternice decât toate religiile. Cele 10 porunci erau un fundament nedeclarat al moralei comuniste. Adică bătrânii atei bolșevici nu voiau să recunoască paternitatea însuși Creatorului, după cum a spus Moise. Sigur că se poate discuta dacă Moise s-a întâlnit cu cineva pe muntele Sinai. Mai ales cu o forță supremă supranaturală. Dar triburile lui nu s-au prea speriat de cele zece porunci. Mă rog, adică ar trebui să mă rog… Dar de ce erau atât de revoluționari oare bătrânii și tinerii bolșevici cominterniști? Întâi au umplut pușcăriile, apoi au naționalizat toate averile capitaliștilor, ceea ce n-ar fi rău să se întâmple și acum, dar numai atât, confiscarea averilor furate de la amărâtul de popor român și cu naționalitățile lui, pe care le enumera cu neplăcere tovarășul Ceaușescu. De ce n-ar fi amintit și de țiganii romi, sau români, de turco-tătari și de alții?
Ioan Pînzar
