Am mai amintit de faptul că prin anii 1950 cea mai mare sărbătoare a popoarelor iubitoare de pace din întreaga lume era 7 noiembrie, ziua Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Aici ateii bolșevici sovietici au acceptat cele două calendare. Biserica rusă a rămas însă la vechiul calendar și Stalin, chiar dacă a dărâmat unele biserici, nu s-a amestecat în problema calendarului. Numai revoluția se sărbătorea după noul calendar. Lazar Kaganovici, urmaș al khazarilor, arhitect șef al Moscovei, bolșevic ateu înrăit, a pus ochii pe celebra biserică Vasili Blajenîi. I-a spus lui Iosif Vissarionovici că ar trebui dărâmată pentru fluidizarea circulației din Piața Roșie, denumită așa încă de țari. Fostul seminarist ortodox s-a prins și l-a stopat pe Kaganovici cu expresia, rămasă și ea celebră: „Lazar, las-o acolo!” Atât. Dar dacă Lazăr întâi o dărâma și pe urmă îl informa pe Stalin? Nu se putea, Stalin o vedea în fiecare zi.
Gheorghiu-Dej a fost convins de cineva să lase biserica Krețulescu lângă Palatul Republicii. A lăsat-o și tovarășul Ceaușescu, care nu mai avea ce construi în zonă. De fapt putea reconstrui fostul Teatru Național pe terenul viran de pe Calea Victoriei. Dar el a ales locul de lângă Intercontinental. Inițial, noul Teatru Național imita puțin unele opere arhitectonice moderniste, avea în esență aspect de ciupercă. Dar a intervenit la un moment dat, prin 1975, un grav incendiu, arzând sala mare. S-a tot reparat, fațada nu a fost finisată și în final s-a făcut o prelungire către Piața Universității extrem de urâtă. Ceaușescu nu s-a atins de orașul vechi între Lipscani și fosta Operetă. Fusese renovat Hanul lui Manuc.
În Suceava, în afară de cele două sinagogi, celelalte biserici au rămas. Nu s-a trezit un activist să pună să se dărâme una. Se putea face extrem de ușor. Cine să comenteze hotărârea partidului? Vechii bolșevici totuși au învățat la școală, câte clase avea fiecare, că aici a domnit Ștefan cel Mare. În 1950 s-au început săpături arheologice la Cetatea de Scaun. În 1957 tovarășul prim-secretar Țurcanu a participat la sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a marelui domn.
Dar apropo de activiști, circula atunci un banc, cum că majoritatea au o clasă mai mult decât trenul, care avea două clase. În primii ani după război trenurile aveau chiar trei clase. Moștenire capitalistă, dusă la absurd de Ceaușescu cu apartamentele confort III. Încet, încet activiștii de partid și-au dat seama că de preoți până la urmă au nevoie. Sigur că nu pentru a se ruga pentru sănătatea lor, ceea ce făceau pentru șefii cei mari, dar mai transmiteau mesaje țăranilor pentru predarea cotelor și pentru colectivizare. Tare s-ar fi dus în biserică propagandiștii cominterniști să le vorbească țăranilor despre fel de fel de probleme. Nu de ateism, nu aveau voie de la Jdanov sau chiar încă de la Lenin. Dar nu aveau voie să intre în biserici, să-și facă cruci etc. Mai târziu au descoperit mâncarea și băutura de la mănăstiri. Mergeau chiar să doarmă în unele chilii ultramoderne, pregătite pentru turiștii străini.
Imperialiștii anglo-americani, ațâțătorii la război, ce făceau în acel timp? Făceau în primul rând războiul din Coreea. Ziarele noastre condamnau cu ură proletară războiul imperialist murdar din Coreea. Toate țările frățești trimiteau ajutoare comuniștilor nord-coreeni.
Masiva biserică catolică din Parcul Central al Sucevei se află vizavi de fostul sediu al partidului comunist, care după război și-a ales o clădire frumoasă, cea a primăriei. Au aruncat toate obiectele vechi și au renovat localul de mai multe ori. Primăria au mutat-o în anii 1950-1960 în sediul actual al muzeului, clădirea fiind a prefecturii vechi din perioada interbelică. Activiștii se uitau zilnic peste drum la biserica catolică (cacofonie admisă), unde nu prea intrau mulți credincioși pe atunci. Ceasurile din turnurile celor două imobile erau defecte și așa au rămas până prin 1970, când tovarășul prim-secretar Miu Dobrescu a cerut să fie reparat ceasul partidului și pus să bată pe o melodie a lui Ciprian Porumbescu. Și biserica a încercat să-și repare ceasul și a și reușit, pentru un timp. Suceava, până prin 1945, a avut mulți credincioși catolici. Nu mai spun de perioada stăpânirii austriece. Interesant este că mitingurile de 7 Noiembrie, 1 Mai și 23 August se făceau în stradă, în fața sediului regionalei de partid. Mulți cetățeni stăteau până în apropierea bisericii catolice.
După ce s-a construit cinematograful „Modern”, numit atunci cinemascop, mitingurile politice se făceau în piața din fața cinematografului. Bravii activiști de atunci erau amplasați pe platforma de la intrarea în cinematograf. Am avut o fotografie din acei ani în care i-am recunoscut pe Ene Țurcanu și Alfred Bernstein. Pe ceilalți nu-i cunoșteam. Statuia lui S. Fl. Marian era încă în mijlocul pieței.
Ioan Pînzar
