Fluxul memoriei (XVII)

Suceava din perioada comunistă, cu străzile și obiceiurile ei.
„Uteceul duce greul”, era o expresie care circula printre activiștii tineri, rezerva de cadre a partidului. Sigur că era o glumă în discuția de la o cafea și un coniac mic. Epoca lui Nicu Ceaușescu a fost epoca de aur a activiștilor uteciști.
Biroul de Turism pentru Tineret era gospodăria de partid a uteciștilor. Aveau și ei o industrie capitalistă, cu hoteluri, ferme, cluburi, case de cultură etc. Banii de la tinerii uteciști erau mai puțini și puțini plăteau cotizația. Eu cel puțin n-am plătit niciodată cotizația la UTC în cei peste 15 ani cât am fost utecist. Știu că în București, în blocul unde la parter era galeria de artă Orizont, pe str. Onești, în apropierea sediului CC al UTC, locuiau mulți activiști de frunte ai CC. Acolo locuia și prietenul meu de la Suceava și Botoșani, care a avut un cuvânt hotărâtor în angajarea mea la cultură în Botoșani, Tiberiu Brăescu, ajuns împreună cu soția ziariști la „Scânteia Tineretului” și la suplimentul ei literar, unde-l aveau șef pe nimeni altul decât actualul comentator politic Ion Cristoiu.
Secera și ciocanul din aur
Am cunoscut mulți activiști UTC la Suceava și Botoșani. Cel mai deosebit a fost Gheorghe Lisac, care-mi suporta mereu zâmbitor toate filozofările mele politice, pe care acum mă cenzurez când le spun. Cu Gheorghe Lisac, originar din comuna Brăești – Dorohoi, am fost în multe locuri pe teren. Mâncam struguri și uneori beam vin.
L-am vizitat acasă pe Mihai Bârliba, președintele CAP din Roma – Botoșani, care avea două titluri de Erou al muncii socialiste date de Gheorghiu-Dej. Medaliile, cu secera și ciocanul, după modelul celor ale titlului de Erou al Uniunii Sovietice, erau din aur. Le ținea pe perete. Ceaușescu nu a mai făcut nimic din aur. Avea doar un stilou cu peniță din aur. Acum România e plină de aur adus din Turcia, Italia și din alte țări.
Rebel fără cauză
Am mai spus că am refuzat în prima tinerețe să fiu activist UTC. Ulterior l-am cunoscut și pe primul-secretar Mihai Hanganu, un tip protocolar și rezervat. Eu lucram pe la ziar sau la cultură. Șefii erau aparent serioși, dar tinerii activiști erau tineri în fond. Ceea ce le-aș spune acum, le spuneam atunci celor cunoscuți. Așa că nu vreau să creadă cineva că încerc să critic foștii tineri activiști UTC. Oricum, Nicu Ceaușescu, tânăr și neliniștit și el, rebel fără cauză asemenea celebrului actor James Dean (mort la 24 de ani, exact cât aveam și eu atunci), când venea la Suceava bea bere la cutie (raritate pe atunci). Nicu Ceaușescu mai bea și whisky. Orice tânăr ar fi băut această băutură scoțiană. Eu mă întreb totuși de ce Nicu Ceaușescu nu i-a spus tatălui său că greșește enorm. Eu îi spuneam mamei când greșea ceva. Ce-ar fi făcut bătrânul tată? L-ar fi băgat la pușcărie? În evul mediu mulți regi și țari își ucideau copiii care-i deranjau. Eu nu cred că Nicu Ceaușescu era cu adevărat realist, adică el trăia în lumea fictivă a activiștilor care nu-și închipuiau că se poate conduce altfel partidul și poporul.
Uteceul ducea greul
În tinerețea mea, prim-secretar UTC la regiune și apoi la județ era tovarășul Dumistrăcel. A ajuns în final economist într-una dintre uzinele sucevene. Uteceul ducea greul unde era cel mai greu în societatea socialistă: barurile, frumoasele baruri de atunci ale orașelor Sucevei și în alte locuri unde se făcea muncă politică. Eu făceam muncă culturală cam la fel, de aceea trec mai repede peste detașamentul de rezervă al activiștilor, uteciștii care trebuiau să le ia locul. Nicu Ceaușescu, la nivel național, era un fel de Cici Gârba, simpaticul fiu al primului secretar sucevean. Traian Gârba era în fond un activist simpatic, am mai spus. Nici nu știu cum să-l analizez. A făcut blocurile oribile din George Enescu și Zamca, din prefabricate, pentru că așa cerea secretarul general? Nu, în clipele de luciditate se gândea doar la serviciul lui, așteptând pensionarea. Este adevărat că nu a prins o perioadă mai bună, ca aceea dintre 1962-1970, când prim-secretar era tovarășul Bobu. Magazinele erau pline atunci de mâncare, căldura era prea mare în apartamente etc. În timpul lui Traian Gârba epoca de aur era cea mai înfiorătoare din timpul comunismului. I-aș găsi fostului prim-secretar Gârba (fie-i țărâna ușoară!) și niște circumstanțe atenuante. Oamenii muncii flămânzi furau ce puteau din fabrici, din abator, de la fabricile de prelucrare a laptelui etc. Știa de toate acestea și toți cam închideau ochii, activiști, directori, organe de ordine etc..
Comunism de omenie
Ceaușescu milita pentru un comunism de omenie. Tovarășul Panaitiu milita și el pentru un comunism de omenie. Ceilalți activiști de la propagandă militau și ei pentru făurirea, în sfârșit, a unui comunism de omenie. Comunismul de omenie era aplicat îndeosebi unor tovarăși care mai greșeau. „Ce naiba, spunea uneori tovarășul Panaitiu, suntem și noi oameni doar, mai greșim, noi, nu partidul, tovarăși, să vă intre bine în cap!” și aici începea critica unor tovarăși cu munci de răspundere.
„S-o mai lăsăm cu băutura, mama mă-sii, partidul ne pune în față sarcini majore. Să nu vă mai prind pe nu știu unde, știți voi, se adresa el direct tinerilor activiști uteciști, să fiți zilnic la puncte de exploatare forestieră și la gura minei, să ducem munca politică de la om la om. Să intrăm și în mine, ce dracu, bieții mineri cum stau 6 ore zilnic? Să nu vă mai prind prin birouri. Munca politică se face jos, în mijlocul oamenilor muncii. Așa ne cere secretarul nostru general, cât mai trebuie să repet? Din acest moment suntem duși pe teren. Nu admit nici o excepție. Ce dracu…”.
Bufetul partidului
Toți ieșeau spășiți și, evident, se opreau la bufetul partidului, care era deschis toată ziua pentru a lua o gustare tovarăși activiști. Se găsea și cafea naturală. Se găsea și câte o vodcă mică.
Până la urmă tovarășul Panaitiu era informat de cineva cum luau o gustare activiștii înainte de a merge pe teren. Ei, și aici uneori se enerva secretarul cu propaganda, se înroșea puțin și dădea drumul unei înjurături artistice, precum Arghezi: „Dumnezeii…” Atât.
Pe urmă trecea la altă problemă a muncii politice. Lumea uneori nu-l credea, dar efectiv avea probleme cu circulația sanguină, a și murit din această cauză imediat după revoluție la Botoșani.