Fluxul memoriei (XII)

Suceava din perioada comunistă, cu străzile și obiceiurile ei.
Ion Carp Fluerici era un tip vorbăreț, activ social și profesional, și a fost mulți ani director și profesor la Liceul de Artă. Tânăr, extrem de talentat, lucra puțin și prelungea în ultimii ani unele clipe boeme, care nu li se pot imputa artiștilor. Artiștii autentici au o programare genetică specială. Modest, atent, respectuos, artistul dispărut atât de prematur a condus mulți ani Cenaclul Suceava al UAP. Adevăratul talent al artiștilor este apreciat, din păcate, după dispăriția lor. E și aceasta un fel de lege a naturii…
Un om pe care până și literații de azi l-au uitat
În Suceava anilor 1960-1980 a trăit un om pe care până și literații de azi l-au uitat. Mihai Bândea era jurist de meserie, a fost judecător la Vatra Dornei unde la un proces a apărut dramaturgul Ion Luca, în calitate de pârât. Învinuirea era și amuzantă, dar și neplăcută și nedreaptă pentru bătrânul literat. Judecătorul Bândea l-a achitat în final. La Suceava Mihai Bândea a fost ziarist la „Zori noi“ apoi, după epurarea din 1971 a lucrat ca documentarist la Stațiunea de Cercetări Agricole. Era poliglot, cu o formație intelectuală care ne depășea pe noi toți și pe încă jumătate din intelectualii Sucevei, școliți după 1948. Avea o pasiune deosebită, eu o socoteam extraprofesională, pentru poezii. Scria poezii și dorea să și publice un volum și nu a reușit în timpul vieții. Cânta patria și partidul în versuri care erau publicate în „Zori noi“, dar se pare că avea și multe manuscrise cu altfel de poezii. S-a stins la Câmpulung într-un accident de mașină. Rar om mai bun și mai generos. Prieten la cataramă cu Emil Morea. Amândoi boemi incurabili. Am făcut și eu parte, într-o oarecare măsură, din cercul lor de convivi în fața unui pahar de vodcă sau rom.
Cântarea României l-a băgat în mormânt și pe Dumitriu Costache, fost, în tinerețe, director al Casei de Cultură din Gura Humorului. El aducea la spectacole un taraf de țigani din satul Mironu. La orice oră de zi și de noapte, dacă Costache Dumitriu mergea cu un autobuz la Mironu, în două ore venea cu toți muzicanții, foarte talentați de altfel.
Pe la începutul anilor 1970 a fost înmormântat la Voroneț, în apropierea bisericii, un om de cultură din alte vremuri, Petru Comarnescu. Critic de artă, eseist, cărturar de înaltă clasă, a lăsat o bogată operă. O parte din biblioteca personală a fost donată muzeului din Suceava.
Fostul secretar comunal de partid
Să nu uit de fostul secretar comunal de partid, tov. Bârgăoanu. Fiind la ziarul local am ajuns la grădina de legume a CAP Salcea. Avea o recoltă excelentă. Roșii, vinete etc. Numai că ILF-ul, întreprinderea județeană birocratică care prelua legumele la un preț de nimic, nu venea să le ridice. Tov. Bârgăoanu, șef de partid și de stat în localitate mi-a spus, și eu am scris, lăudându-l, că a început să vândă produse pe piața din Câmpulung. A doua zi a aflat tov. Bobu și l-a dat afară pur și simplu. Piața liberă din Câmpulung era semicapitalistă și CAP-ul câștiga mai mult. M-am întâlnit apoi de multe ori și-mi vorbea fără reproș despre pățania lui: „Dacă nu veneai câteva zile terminam totul de vândut și scăpam de balamuc“. De fiecare dată îmi arăta un braț unde în zona cotului avea un glonț rămas de la luptele cu „bandiții“ în munți. Apoi a ajuns pe aceleași funcții la Stroiești. Apoi, ca orice pensionar, după câțiva ani, a dispărut definitiv.