Fluxul memoriei (III)

Meandrele memoriei mă duc în anul 1956, când am fost făcut utemist, echivalentul utecistului de mai târziu. Sediul utemeului orașului Suceava era în vila fostului boier armean Ariton Pruncul, vândută ulterior învățământului, în perioada interbelică, apoi sediu al inspectoratului de învățământ și ajunsă prin 1985 restaurantul „Național“. Acum clădirea este refăcută la „roșu“ de un capitalist. Boierul Pruncul avea conacul la Șcheia și acesta a fost apoi mulți ani sediul primăriei, unde s-au păstrat totuși unele decorațiuni interioare cât și grădina. Conacele boierești aveau grădini cu copaci plantați de specialiști. La Costâna grădina conacului avea o frumusețe deosebită. Unele pâlcuri de copaci au rămas, dar despre asta am mai vorbit… Vila din Suceava a boierului Pruncul avea gard de cărămidă atunci, în 1956, cu pază la poartă. Am fost duși mai mulți elevi de la școala de meserii în acea zi. Nu-mi amintesc dacă am fost întrebați ceva, dar rețin numele secretarului UTM al orașului: Petru Rusșindilar, viitor activist de partid. Carnetul l-am păstrat ani de-a rândul pe la Botoșani și prin alte părți, fără ca, evident, să fi mers pe la vreo ședință, nici nu se organizau, nici nu eram eu luat în evidență, cred. În 1967 vara, când am primit o repartizare din oficiu în învățământ la Tudora, Botoșani, asta însemnând pentru mine deportare în Siberia. M-am supărat, bineînțeles, eram la internatul actualului liceu „Samuil Isopescu“, și am rupt în bucățele și hârtia venită cu poșta, dar și carnetul de utecist, asta pentru că l-am găsit prin puținele mele haine. Eram să rup și buletinul de identitate, dar m-am oprit și m-am dus direct la barul cel mai apropiat. Vizavi de utemeul de atunci, în locul blocului unde este Banca Transilvania, era o clădire modernă, cu parter și etaj. La parter era sediul ARLUS-ului, care însemna Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică. Abrevierea era inedită. Sediul din București era pe bulevardul Magheru, colț cu strada Cosmonauților, o clădire splendidă. După 1964 asociația a dispărut. În primii ani ai comunismului funcționarii acestei asociații erau la nivelul intelectual al activiștilor de partid. Dar tot atunci, în 1956, lângă sediul ARLUS era casa și atelierul unui mic capitalist, rămas ca prin minune cu firma lui: „La Tebinca, mecanică fină“. Strada se numea I.C. Frimu și continua până în Karl Marx. Așa se numește și acum.
Când prim-secretar al partidului muncitoresc român de atunci la regiunea Suceava era Ene Țurcanu, pe care l-am mai evocat, mai lucrau, vorba vine, doi secretari de care-mi amintesc: Martologu și Munteanu. Despre Martologu am auzit că a fost pedepsit pentru fapte imorale, iar tovarășul Munteanu locuia vizavi de internatul nostru de pe str. Dragoș Vodă nr. 11. Cu el ne-am întâlnit la școală, oficial aș zice, a fost primit cu fanfara cântând un marș. El ne-a vorbit despre viața și activitatea tovarășului Gheorghiu-Dej, care împlinea mi se pare 55 de ani. Ne-a spus că este bolnav de ficat, rețin bine acest amănunt, din cauza pușcăriei. Peste 9 ani avea să moară primul secretar al CC al PMR. În 1960, când l-am văzut la Suceava, cu țigara Mărășești fără filtru în gură, nu părea bolnav. Au circulat legende în 1965 și mai târziu că ar fi fost iradiat de sovietici la o ședință din Moscova sau Varșovia. Eu unul nu cred așa ceva. Ca și George Călinescu, cărturarul de excepție, Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit de ciroză.