Țel

Flutur vrea să-i arate mamei lui drumul construit din pensia pe care i-o taie Guvernul



Vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur afirmă că de acum Guvernul se va concentra pe măsurile de relansare economică și nu are ca obiectiv remanierea. Flutur a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că pe de o parte se vor stimula firmele care angajează oameni din șomaj, iar pe de altă parte administrațiile vor insista pe dezvoltarea infrastructurii de drumuri, astfel încât populația să vadă realizarea unor lucruri palpabile rezultate în urma amputării pensiilor și salariilor.
„Dacă mamei mele i-am tăiat pensia, trebuie să-i arăt bucata de drum pe care am construit-o din porțiunea de pensie tăiată. Asta cred eu, ca om politic. În perioada următoare trebuie să ne concentrăm pe infrastructură. Sunt de acord și cu căminul cultural, dar ca să ajungi la cămin îți trebuie un drum”, a declarat Gheorghe Flutur.
Acesta a arătat că pachetul de măsuri de relansare economică a țării va cuprinde facilități pentru firmele care angajează șomeri, plata unor datorii pentru lucrări executate de un miliard de euro, accelerarea absorbției fondurilor europene și asigurarea la primării a co-finanțării proiectelor derulate cu fonduri europene, finalizarea procesului de descentralizare în învățământ și sănătate, precum și urgentarea legii parteneriatului public-privat.
De asemenea, în preocuparea liderilor PD-L intră și reducerea formelor de asistență socială. „În ultimii ani, am trecut de la 2,2 contribuitori pe un asistat la 0,8 contribuitori pe un asistat. Raportul este nu numai nedrept și imoral, ci unul care secătuiește bugetul de stat”, a spus Flutur, care a mai arătat că pentru asigurarea lichidităților la buget baza de impozitare trebuie să fie cât mai mare și trebuie încurajată munca.
Flutur: „Dacă discutăm numai pe cine schimbăm, pe cine aducem și de-al cui este nu e constructiv”

În ceea ce privește o posibilă remaniere a Cabinetului Boc, Flutur a spus că acest lucru nu s-a discutat nici în PD-L, nici cu membrii coaliției de guvernare, dar în același timp a completat că „remanierile se fac, nu se discută” și în nici un caz „nu se fac la televizor”.
„Cred că știe foarte bine primul-ministru ce are de făcut, evident, cu consultarea membrilor coaliției, dacă va fi cazul. Trebuie să lăsăm Executivului să hotărască acest lucru. Nu a fost și nu este o perioadă foarte ușoară. Obiectivul PD-L acum este aplicarea coerentă a măsurilor care au trecut de Parlament și, dacă coerență înseamnă și remaniere, vom vedea și vom lua măsurile în consecință. Dacă discutăm numai pe cine schimbăm, pe cine aducem și de-al cui este nu e constructiv”, a mai spus liderul PD-L.



Recomandări

Expoziția temporară „Hoinarii aurii ai cerului”, o incursiune spectaculoasă în lumea fluturilor, la Muzeul de Științele Naturii

Expoziția temporară „Hoinarii aurii ai cerului”, o incursiune spectaculoasă în lumea fluturilor, la Muzeul de Științele Naturii
Expoziția temporară „Hoinarii aurii ai cerului”, o incursiune spectaculoasă în lumea fluturilor, la Muzeul de Științele Naturii

Deputata AUR Veronica Grosu îl acuză pe premierul Bolojan că pentru o economie de 0,02% din PIB la buget a bulversat întreg sistemul de învățământ

Deputatul AUR Veronica Grosu consideră că inflația actuală cu o perspectivă de 10% este un „furt invizibil”, dar măsurabil, pe care îl face Guvernul asupra românilor