Parteneriat

Flutur vrea ca Vama Siret să fie modernizată din fonduri europene pentru fluidizarea traficului



Flutur a convenit cu autoritățile din Cernăuți promovarea unui proiect pentru modernizarea Vămii Siret
Flutur a convenit cu autoritățile din Cernăuți promovarea unui proiect pentru modernizarea Vămii Siret

Consiliul Județean Suceava și autoritățile din regiunea Cernăuți au convenit să formeze un grup comun de lucru în vederea promovării unui proiect european transfrontalier prin care să fie accesate fondurile necesare pentru modernizarea punctului de trecere a frontierei Siret – Porubne în vederea fluidizării traficului prin vamă. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut ieri o discuție pe această temă cu președintele Consiliului Regional Cernăuți, Ivan Muntean și cu guvernatorul regiunii Cernăuți, Oleksandr Fisciuk, la întâlnire fiind prezenți și șeful Direcției Generale a Vămilor, Dorel Fronea, prefectul Constantin Harasim, primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, șeful Direcției Vamale din regiunea Cernăuți, precum și reprezentanți din conducerile Poliției de Frontieră din cele două regiuni. După discuții, Gheorghe Flutur a remarcat faptul că întâlnirea a fost una extrem de eficientă, luându-se decizia ca membrii grupului de lucru pentru promovarea proiectului de modernizare a punctului de trecere a frontierei să se întâlnească pentru prima dată la 23 ianuarie 2017.
„Avem în vedere accesarea de fonduri pentru modernizarea punctului vamal de la noi de la Siret, dar și a celui de la Porubne. Există posibilitatea, mai este disponibilă o sumă 5,3 milioane de euro din fonduri europene pentru un proiect transfrontalier. În cadrul întâlnirii am discutat despre un drum pe trei benzi pe care să îl facem noi la intrare în Ucraina, iar ei să vină în oglindă cu noi, cu un drum similar”, a declarat șeful administrației județene. El a arătat că noul drum pentru fluidizarea traficului prin Vama Siret va avea o deviere prin parcul industrial din Siret, acolo unde urmează să fie realizate investiții în sistemele de apă, canalizare gaze și electricitate.
În Vama Siret va fi construit un tunel pentru scanarea mașinilor de mare tonaj
Gheorghe Flutur a precizat că șeful Direcției Generale a Vămilor a anunțat că modernizarea Vămii Siret va consta în creșterea capacității acesteia, prin extinderea spațiilor pentru vameși și polițiști, a culoarelor, toate acestea pentru creșterea vitezei de verificare a celor care trec granița. „Toate cu respectarea legislației europene, cu acele tunele speciale de scanare care lipsesc aici, la noi, și cu mijloacele moderne și dotările specifice Uniunii Europene”.
Șeful Direcției Vămilor, Dorel Fronea, a anunțat ieri că în Vama Siret vor fi construite un tunel de scanare a mașinilor de mare tonaj și o hală pentru controlul autoturismelor. Gheorghe Flutur a adăugat că „mă bucur că împreună am convenit că trebuie să ne mișcăm foarte repede. Aici va fi construit un tunel de scanare a tirurilor pentru a scurta timpul de verificare și o hală pentru mașini mici, pentru control, care vor fi extrase din trafic pentru a nu ține blocată o vamă întreagă. Mai mult, numărul de cabine pentru vameși și polițiștii de frontieră va fi mărit. Am luat în calcul toate acestea pentru că în 2016 a crescut traficul prin Vama Siret. Noi știam din anii trecuți că au fost 500.000 de mașini. Datele arată că anul acesta traficul a crescut la peste 700.000 de mașini și 1,8 milioane de pasageri care trec prin acest punct”.
Pe de altă parte, președintele CJ Suceava a precizat că a discutat cu ministrul Transporturilor despre preluarea de către Drumurile Naționale a porțiunii de drum din zona vămii. Flutur a spus că ministrul Transporturilor a fost de acord cu această propunere, urmând ca în acest sens să fie promovată o Hotărâre de Guvern. „Asta deoarece în momentul de față întreținerea și deszăpezirea acestui drum trebuie să o facă vama. Și nu este corect. Am avut discuții cu ministrul Transporturilor, care a solicitat promovarea unei Hotărâri de Guvern pentru ca această porțiune de drum care este în zona vămii să treacă la Ministerul Transporturilor, astfel încât drumul european 85 să se termine la bariera din Vama Siret”, a afirmat Gheorghe Flutur.
El a adăugat că și autoritățile din regiunea Cernăuți consideră că modernizarea punctului de trecere a frontierei Siret – Porubne trebuie să fie o prioritate, având în vedere că tot mai mulți cetățeni ucraineni vor să meargă spre Uniunea Europeană prin România, și în special prin Vama Siret. „Și aici apare un paradox. Dacă la Halmeu, în hotar cu ei, punctul vamal este mult mai larg, mai accesibil, Vama Siret are trafic mare, dar spațiul și clădirile au capacitate mică. De aici și strangularea din traficul de frontieră despre care am discutat, și măsurile urgente care trebuie luate pentru fluidizare. Sunt acțiuni regionale între noi și vecinii noștri și socotesc că a fost o întâlnire foarte productivă pentru noi, care va avea efecte bune pentru populație atât din partea românească, cât și cea ucraineană, dar și pentru cei care vor să vină să viziteze zonele noastre”, a mai spus Gheorghe Flutur. Nu în ultimul rând, el a precizat că în cadrul discuțiilor a prezentat autorităților din regiunea Cernăuți și acceptul Guvernului României de a finanța din anul 2017 construcția drumului rapid pe patru benzi de la Siret – Suceava – Pașcani – Ploiești – București.


Șeful Direcției Vămilor, Dorel Fronea, și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur
Șeful Direcției Vămilor, Dorel Fronea, și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur
Flutur a convenit cu autoritățile din Cernăuți promovarea unui proiect pentru modernizarea Vămii Siret
Flutur a convenit cu autoritățile din Cernăuți promovarea unui proiect pentru modernizarea Vămii Siret


Recomandări

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani
Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice
Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Virgiliu Vlăescu: „Retrogradarea autostrăzii către Siret la rangul de drum expres reprezintă un atac la șansa României de a participa la reconstrucția Ucrainei”