Flutur vrea ca primarii localităților în carantină să vină cu cât mai multe argumente pentru ridicarea acestei măsuri

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a cerut primarilor din localitățile sucevene carantinate, Suceava, Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, ca săptămâna viitoare să vină cu propuneri și argumente concrete pentru ridicarea acestei măsuri. Primarii celor nouă localități în carantină din județ au participat, marți, la o întâlnire cu prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, directorul interimar al DSP Suceava, dr. Manuela Trifan, și cu șeful IPJ Suceava, comisarul-șef Adrian Buga.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre problemele cu care se confruntă fiecare localitate și propuneri privind relansarea activității economico-sociale. La începutul întâlnirii, directorul interimar al DSP Suceava a prezentat pe scurt situația epidemiologică, menționând că cele nouă localități au la această dată, conform statisticii acestei instituții, 536 de persoane depistate pozitiv la coronavirus și nevindecate.
De asemenea, primarii au ridicat probleme specifice fiecărei localități, de la transportul în comun până la modul în care la punctele de control sunt interpretate documentele persoanelor care lucrează în Suceava.
Atât prefectul, cât și președintele Consiliului Județean Suceava au subliniat că pentru perioada următoare este foarte important să nu mai apară noi focare, pentru a scădea și numărul testelor pozitive. Cei doi au subliniat faptul că doar așa ar exista posibilitatea relaxării restricțiilor. Autoritățile județene au făcut un apel la primari să explice populației necesitatea de a continua să respecte și în perioada următoare regulile stabilire de autorități.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a propus ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă întâlnire cu toți primarii din zona carantinată, iar până atunci să fie pregătite toate datele și propunerile, care să însemne cât mai multe argumente spre a fi transmise către grupul tehnic și factorilor decizionali, elemente ce pot fi utile în elaborarea propunerilor de măsuri după încetarea stării de urgență.

Recomandări

Gheorghe Șoldan consideră că numirea liberalului Alexandru Covașă ca purtător de cuvânt al primarului PSD Vasile Rîmbu „este puțin de râs, într-un fel”

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

Elevii din mai multe localități ale județului pot participa la un concurs care va pune în valoare frumusețea florei din Parcul Național Călimani