Infrastructură

Flutur vrea ca până la finalul acestui an să fie finalizată documentația pentru scoaterea la licitație a lucrărilor pentru autostrada Pașcani – Siret

La Consiliul Județean Suceava a avut loc o ședință pentru analiza stadiului proiectului autostrăzii de la Pașcani la Siret
La Consiliul Județean Suceava a avut loc o ședință pentru analiza stadiului proiectului autostrăzii de la Pașcani la Siret

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat, marți, în Sala Unirii a instituției pe care o conduce, o întâlnire de lucru pentru analiza stadiului proiectului autostrăzii A7 pe tronsonul Pașcani – Suceava – Siret. La ședință au participat 22 de primari, 17 din Suceava, patru din Iași și unul din Botoșani, firmele de proiectare EGIS și Search Corporation, Agenția de Protecție a Mediului, Apele Române, Ariile Protejate, Prefectura Suceava, SGA Suceava, ABA Siret, Direcția de Cultură, DJDP Suceava și reprezentanți CNAIR București.
La finalul ședinței, Gheorghe Flutur a spus că vrea ca până la sfârșitul acestui an să fie finalizată documentația pentru scoaterea la licitație a lucrărilor pentru autostrada Pașcani – Siret. „Suntem avansați pe ruta Pașcani – Suceava și cred că în vară va fi finalizată toată documentația pentru a intra în procedură de scoatere la licitație. În momentul de față forajele sunt făcute în procent de 95% și sunt deja citite studiile geotehnice de laborator. Urmează avizul de mediu, de la Apele Române, și am discutat despre cele cinci noduri, descărcări de pe autostradă de la Pașcani, Tudora, Dolhasca, în zona Liteni și la Aeroportul din Salcea”, a declarat Flutur.
El a arătat că în cadrul discuțiilor a reieșit faptul că în momentul de față sunt o serie de blocaje, motiv pentru care a solicitat sprijinul primarilor pentru a găsi locațiile pentru gropile de împrumut de unde să se ia pământul necesar pentru construcția profilului de autostradă. „Aici fără implicarea primarilor e mai greu. Cum tot cu sprijinul primarilor am cerut identificarea proprietarilor pe traseul autostrăzii pentru că va trebui să dăm o hotărâre de Guvern și acești proprietari să fie despăgubiți conform legislației”, a afirmat Gheorghe Flutur.
El a mai spus că pe tronsonul Suceava – Siret forajele sunt realizate în procent circa 60% și se dorește o recuperare în acest an a lucrărilor care mai trebuie realizate, până la începerea semănăturilor de primăvară. „În cadrul discuțiilor am solicitat de asemenea să se aibă în vedere și nodul care face legătura cu noul drum care merge spre frontiera de la Vicovu de Sus. Aici vrem să construim un drum nou, dar și vama cu Ucraina de la Climăuți. În același timp am solicitat să ni se spună și unde se vor face benzinăriile, unde se vor amenaja și parcările”, a precizat președintele CJ Suceava.
El a spus că și pe tronsonul Suceava – Siret vor fi construite cinci noduri de descărcare a traficului de pe autostradă. Gheorghe Flutur a mai declarat că din punctul său de vedere astfel de întâlniri sunt foarte importante. „Firmele de proiectare au fost astăzi alături și ne-au mulțumit pentru colaborare. Și eu mulțumesc primarilor, Agenției de Mediu, celor de la Direcția de Cultură, de la Cadastru, de la Arii Protejate sau Apele Române. Toți cei care sunt implicați trebuie să punem umărul pentru ca finalul acestui an să ne găsească cu documentația finalizată să scoatem și noi la licitație tronsonul Pașcani – Suceava – Siret, pentru că până la Pașcani s-a licitat și constructorul din fericire a început să construiască A7”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

CNAIR lansează licitația pentru tronsonul Bălcăuți-Siret al drumului expres spre Ucraina, care va avea rol militar și civil

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres