Perspectivă

Flutur vrea alegeri anticipate în localitățile unde primarii au “dezertat” în baza „Ordonanței Dragnea”



Secretarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur
Secretarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur

Primarii care au uzat de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2014 care, pentru 45 de zile, a dat liber la migrația politică, ar putea să-și piardă mandatele. Secretarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur, a arătat că actul normativ respectiv care a primit recent vot negativ în Camera Deputaților ar trebui să fie respins și la Senat, caz în care primarii care și-au schimbat partidul își vor pierde mandatele, iar în localitățile pe care le conduc ar urma să aibă loc alegeri anticipate. Flutur crede că prin această decizie „primarii trădători” vor primi o a doua lecție, după cea din 16 noiembrie, când au pierdut alegerile prezidențiale. „Ne exprimăm speranța că totuși va fi o a doua lecție, după cea dată de electorat duminică, la votul pentru alegerile prezidențiale, să avem alegeri anticipate în localitățile unde primarii au dezertat. Pentru că în momentul în care ai părăsit un partid trebuie să te gândești și la consecințe”, a declarat Flutur.
În județul Suceava, în situația de a-și pierde mandatele se află 24 de primari. Este vorba de primarii localităților Suceava, Rădăuți, Vatra Dornei, Ipotești, Poieni Solca, Dolhasca, Frasin, Berchișești, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Frătăuții Vechi, Hânțești, Mălini, Stroiești, Verești, Cornu Luncii, Crucea, Drăgoiești, Frătăuții Noi, Marginea, Ostra, Preutești, Dumbrăveni și Vicovu de Jos. Cei mai mulți dintre acești primari, 18, au trecut de la PDL și PNL la PSD. Restul de șase s-au declarat independenți. De Ordonanța 55, denumită „Ordonanța Dragnea”, au mai uzat în județul Suceava 25 de viceprimari, 251 de consilieri locali și 13 consilieri județeni.
Flutur : „Au fost taxați trădătorii, dar în egală măsură au fost taxați și traficanții de primari, PSD”
„Eu cred că trebuie să spunem clar că populația a taxat trădarea și trădătorii. Au fost taxați trădătorii, dar în egală măsură au fost taxați și traficanții de primari, PSD. La ce i-a ajutat să ia 500 de primari pe bani publici ? Eu cred că este o învățătură de minte mai ales pentru un partid la putere. Toate partidele politice trebuie să tragă concluzii de aici. Și noi am avut în trecutul nostru greșelile noastre și trebuie să învățăm de la electorat cu toții. Astăzi a plătit PSD și a plătit pentru abuzul de putere”, a mai spus Gheorghe Flutur.



Recomandări

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern
Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, salută victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale: „Am scris istorie împreună!”