Flutur, victimă a unui „spectacol grotesc”



Aproape că nu exisă publicație națională, care să nu înfiereze dur „spectacolul grotesc”, de „sâmbătă în Bucovina” (am plagiat găselnița ironică a prietenilor Dodo Popovici și Sorin Avram), transmis, în direct, de „TVR 1 în Bucovina” și pus în sarcina lui Gheorghe Flutur, care iată că se mai face de râs încă o dată, din pricina altora.
Flutur, prins pe frontul alegerilor din propriul partid, dar și pe cel al atragerii de fonduri în județ, în baza principiului băștinaș „te faci frate cu dracul, până treci puntea”, nu a mai avut când ține sub control dezastrul culturnic de la Capu Câmpului, care ar fi fost total, dacă un salariat al Centrului Cultural „Bucovina”, Gheorghe Senciuc, nu avea inspirația de a goni turma de oi a lui Nuțescu, turmă care se îndrepta trufașă, dinspre valea Moldovei, spre platoul de filmare, să guste TVR 1, cot la cot cu Nicu Barbă, din ceaunul gospodarului orășenesc portocaliu Nuțescu, stăpânul lor, care o pusese de mămăligă.
Din ceea ce știu, fără să fi fost de față, Flutur, care îi invitase pe Boc și pe ai lui, ca să le arate, în județ, stadiul unor investiții în derulare și ca să ceară încă o alocare suplimentară de fonduri, i-ar fi dus pe ministeriabili și la Capu Câmpului ca să le ungă suflețelele și cu o baie de mulțime, dar, când a dat cu ochii de dezgustătoarea întâmplare culturnică, cică i-ar fi apărut cele trei cute din dreapta-sus a frunții și că ar fi scrâșnit printre dinți ceva înțeles doar de credincioșii lui subalterni (eu i-am explicat, cândva, că niciodată credința nu suplinește cultura și, în general, inteligența, dar nu m-a crezut!).
Aceleași surse secrete ale mele îmi dau de știre că Gheorghe Flutur, imediat ce se va întoarce de la București, unde negociază cu Guvernul avantaje pentru județul pe care îl conduce, va intra dur în subalternii lui direcți, dar și în cei ai Secției Culturii Tradiționale, responsabili, inclusiv ca inițiatori, de „monstruozitatea” culturnică, prin care nu doar Flutur, ci și noi, ca locuitori ai unei minunate provincii, ne-am făcut de râs. Cică se va face o nouă organigramă, cică se vor da șuturi în cei care le merită, cică însuși Gheorghe Flutur va lua atitudine împotriva penibilității televizate, care aruncă în desuet și două adevărate fapte de cultură, pe care nimeni nu le mai zărește: expoziția cu fotografii ale ouălor încondeiate, gândită și realizată de Victor Rusu, care sacralizează holul mare al Palatului Administrativ din Suceava, și Concertul de toacă și de instrumente muzicale tradiționale din lemn, conceput de doi muzicieni de excepție, Emil Havriliuc și Sever Dumitrache, drept cronologie muzicală, de la incantația șamanică, până la „Balada” lui Ciprian Porumbescu, toaca fiind cel mai vechi instrument muzical sacru, primul care acompania dansurile celor patru fiice ale Timpului, Muzele sau Horele, deci anotimpurile.
E trist că, într-o vreme în care chiar se dă foarte multă atenție actului cultural autentic, resurse uriașe se alocă pentru penibilități încropite de „echipa de credincioși de Bucovina” ai lui Flutur, pe care nu-i controlează nimeni și nu-i cenzurează din perspectiva bunului-simț, ba mai au și tupeul cei din „echipa de Bucovina”, precum „Nicu Barbă de Bucovina”, să se și stropșească la oamenii de cultură, cei născuți, nu făcuți, cu fraze de genul: „Domnu’ director, dumneata nu pui întrebări, dumneata execuți!”.
În ce măsură va învăța ceva Gheorghe Flutur din noua sa victimizare prin penibilități culturnice vom afla în curând sau, vorba lui Tolstoi, nu vom afla niciodată. Spun victimizare, pentru că Flutur se face, încă o dată, de râs din pricina altora, dar chiar dacă nu el a premeditat dezastrul cultural (și în dimensiune laică, și în dimensiune religioasă), mediatizat de TVR 1, el are, totuși, responsabilitatea și, implicit, vinovăția de a le fi dat nas Ivan-ilor să se urce pe divanuri.
Sper, fiind eu un optimist incorigibil, că Gheorghe Flutur va lua atitudine, așa cum s-a zvonit, față de adevărații artizani ai acelei nerozii, pentru că ar fi păcat să tot poarte pe obraz noroiul aruncat de semidocții lui „credincioși de Bucovina”. Atitudinea ar însemna o adevărată purificare, mai ales că traversăm o săptămână a purificării. O poate face și prin acordarea de sprijin mediatic egal și pentru cele două evenimente cu adevărat culturale, gândite și puse în practică de Victor Rusu, Emil Havriliuc și Sever Dumitrache, asumarea aducându-i, pe drept, și un merit, care să echilibreze, cumva, vinovăția incompetenței altora.