Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, s-a arătat optimist în privința lui 2012, arătând că noul an are semne bune încă de la debut. Flutur s-a referit în primul rând la faptul că 30 de comune vor beneficia de bani din Fondul Național de Dezvoltare Rurală pentru modernizarea infrastructurii. Este vorba, a spus Flutur, de proiecte în valoare de 1,5 milioane de euro fiecare, care vor fi aprobate în perioada imediat următoare.
„Pe lângă cele circa 45 de primării care au proiecte în derulare sau unele finalizate deja, dacă anul acesta noi mai dăm drumul la vreo 30 de proiecte, mediul rural al județului cred că va cunoaște cea mai puternică dezvoltare în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii”, a precizat președintele Consiliului Județean.
Al doilea proiect important, a subliniat Flutur, este cel referitor la anveloparea termică a blocurilor. Șeful administrației județene a menționat că Guvernul va lansa un program național de anvelopare termică a unui număr de 250.000 de locuințe, sperând ca din județul Suceava să intre în acest program între 7.000 și 10.000 de locuințe.