Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, va participa la ediția de anul acesta a Zilelor Regiunii Schwaben din Germania.
Flutur a precizat că din delegația suceveană la acest eveniment vor mai face parte meșteri populari, precum și membrii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”. Șeful administrației județene a explicat că, la fiecare ediție a Zilelor Regiunii Schwaben, o regiune parteneră din Europa este invitată să fie „țară oaspete”.
„În acest an, datorită relațiilor bune de colaborare pe care le avem cu regiunea Schwaben, județul Suceava a fost invitat să fie «țară oaspete». Astfel, județul Suceava va beneficia de un stand corespunzător pus la dispoziție gratuit de organizatori. Având în vedere faptul că, din numărul total de turiști străini care vizitează Bucovina, pe primul loc se situează turiștii vorbitori de limbă germană, participarea la acest eveniment poate fi un capitol important în calendarul anual al manifestărilor destinate promovării Bucovinei”, a declarat șeful administrației județene.
El a arătat că la Schwaben vor fi promovate tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile, valorile culturale și obiectivele turistice ale regiunii. Gheorghe Flutur a precizat că participarea județului Suceava la „Zilele Regiunii Schwaben” se va axa pe două mari componente, respectiv promovarea turismului cultural și în special a traseelor de pelerinaj la mănăstirile Bucovinei, și punerea în valoare a autenticității zonei.