– În noua formațiune politică, 55% din funcții vor reveni PD, iar 45% PLD
Structura de conducere județeană a noului Partid Democrat Liberal (PDL) care se va constitui prin fuziunea PD cu PLD va conține 29 de membri, din care 16 vor fi democrați, iar 13 liberal-democrați.
Așa s-a hotărât în urma negocierilor care au avut loc în aceste zile la nivel central.
Practic democrații vor deține 55% din funcții, iar liberal-democrații 45%.
Din informațiile pe care le deținem, s-au stabilit și ocupanții principalelor fotolii la vârful viitorului partid.
Așa cum am anticipat într-un material anterior, funcția de președinte va reveni cel mai probabil actualului președinte executiv al PLD, senatorul de Suceava, Gheorghe Flutur. Acesta va deține și o funcție în conducerea centrală a PDL, din câte se pare cea de vicepreședinte. Următoarele posturi ca importanță în organizația județeană a PDL vor reveni actualilor lideri județeni ai PD și PLD, Eugen Constantin Uricec, respectiv Dumitru Pardău. Ei vor ocupa funcțiile de prim-vicepreședinte sau de președinte executiv, pentru că încă nu s-a căzut de acord asupra titulaturii.
Fotoliile de secretar general vor merge către democratul Sabin Adrian Drăgan, actualul președinte executiv al organizației județene a PD și Petru Carcalete, vicepreședinte al PLD la județ.
Celelalte funcții vor fi de vicepreședinte și secretar executiv. Actualii parlamentari suceveni ai PD și PLD vor ocupa cel mai probabil câte o funcție de vicepreședinte. Este vorba de senatorul Constantin Gheorghe și deputatul Aurel Olărean, de la PD, și de deputatul Romică Andreica, de la PLD.






