Prim-vicepreședintele PD-L, liderul democrat-liberalilor suceveni Gheorghe Flutur, va coordona acțiunea de verificare a numirilor în funcții publice făcute în urma propunerilor PD-L. Anunțul a fost făcut de președintele PD-L, Emil Boc, în urma primei ședințe a noului Birou Permanent Național al acestui partid.
În ceea ce-l privește pe Gheorghe Flutur, acesta a spus că verificările vor fi intransigente, iar cei care nu performează trebuie să facă un pas înapoi.
„În prima ședință a Biroului Permanent Național, președintele partidului a propus responsabilități, prima dată pentru prim-vicepreședinți și urmează pentru vicepreședinți. Pentru mine au fost câteva foarte importante pentru partid. Și mă refer aici, în primul rând, la resursa umană a PD-L. Tot ceea ce înseamnă politica de promovare a resurselor umane și de verificare a celor din funcții publice. Nu am de gând să lucrez singur, ci în echipă. Lucrăm și la un cod de conduită în interiorul PD-L. Eu vreau să existe criterii de integritate atunci când promovăm oameni susținuți de PD-L în funcții publice, dar și pentru tot ceea ce înseamnă candidați pentru alegeri”, a declarat prim-vicepreședintele PD-L.
El a adăugat că verificarea persoanelor din funcții publice propuse de PD-L trebuie să fie o activitate permanentă. Flutur a mai declarat că persoanele din funcțiile publice care nu au performanțe trebuie să facă un pas înapoi.
„Nu am idei preconcepute. Dar eu cred că trebuie să fim foarte realiști, pragmatici și fără sentimente. Pragmatici în sensul că PD-L trebuie să gireze pentru oameni competenți și nu altceva. Aici trebuie intransigență și foarte multă fermitate. Pentru că tot ceea ce este rău se trece în contul PD-L și nu vom accepta acest lucru”, a mai spus prim-vicepreședintele PD-L.
Flutur coordonează și comisiile de specialitate din PD-L și relația cu filialele din teritoriu
Pe de altă parte, în urma ședinței BPN a PD-L, Gheorghe Flutur a primit ca atribuții și coordonarea relațiilor cu filialele partidului din teritoriu, precum și activitatea comisiilor de specialitate ale PD-L.
„Al doilea resort foarte important de care răspund este legat de relația cu filialele din teritoriu. Tot ceea ce înseamnă plecarea în teritoriu a oamenilor noștri, inclusiv parlamentari și miniștri. Iar a treia activitate este cea legată de comisiile de specialitate. PD-L are cele opt comisii de specialitate, printre care sănătate, educație, agricultură, politică externă, mediu de afaceri, justiție. Și dorim să înființăm aceste comisii în fiecare județ și, dacă este cazul, la nivelul localităților”, a spus Flutur.
El a adăugat că democrat-liberalii care vor fi invitați la televiziuni pentru a susține activitatea PD-L vor beneficia de expertiza comisiilor de specialitate.
„Orice om care pleacă la televizor să susțină partidul trebuie să fie foarte documentat, cu poziția partidului și cu soluțiile pentru domeniul respectiv. Vrem să profesionalizăm partidul”, a încheiat prim-vicepreședintele PD-L.