Opinii

Flutur: „Trebuie să trecem de la politica de hau-hau la cea de know-how”

Conducerea Partidului Liberal Democrat sugerează conducerii PNL, dar și a Guvernului, să renunțe la politica de „hau-hau” pe care o adoptă și să treacă la „faza de know-how”. Afirmația aparține vicepreședintelui provizoriu al PLD, Gheorghe Flutur, care a precizat că în momentul de față, majoritatea formațiunilor politice românești nu au conceput un program politic și economic clar pentru populație, situația actuală din România putând fi catalogată ca aflându-se într-o „fază de hau-hau”. „Programul nostru economic are niște direcții foarte clare. Asta în condițiile în care multe partide politice nu au produs nici un program concret către populație. Îi vedem doar invocând tot felul de teorii fără a veni cu o ofertă economică clară pentru oameni. Din acest motiv, noi venim cu lucruri concrete către populația României, cu o ofertă economică și una politică. Și noi am atins trei capitole importante. În primul rând programul de post-aderare pe 25 de ani, de restructurare a principalelor instituții ale statului, precum și liniile principale de politică externă a României, care trebuie schimbate în perioada următoare”, a declarat Gheorghe Flutur. El a atacat PNL precizând că în momentul de față acest partid nu mai reprezintă clasa de mijloc a populației României, față de care și-a manifestat sprijinul în campania electorală. Astfel, vicepreședintele provizoriu al PLD a afirmat că în momentul de față PNL este exponentul „castelanilor”, adică al celor care revendică și urmează să primească importante proprietăți imobiliare. Pe de altă parte, Flutur a mai adăugat că una dintre teoriile susținute de PLD este restructurarea de urgență a actualului Guvern, prin reducerea numărului de ministere la 12. „Actualul Guvern este unul inert, și cred că în cel mai scurt timp ar fi necesară o restructurare a Executivului, prin reducerea numărului de ministere”, a subliniat Flutur. El a adăugat că din punctul de vedere al PLD, direcțiile de acțiune prioritare ar trebui să fie legate de dezvoltarea agriculturii, sistemului energetic și a sistemului de infrastructură de transport din România. „Aici trebuie alocați foarte mulți bani, pentru că astăzi, așa cum arată aceste trei sectoare, ele sunt o frână în dezvoltarea economică a României. Din acest motiv trebuie să alocăm resursele în mod eficient, pentru ca România să aibă independență energetică mai mare, pentru ca agricultura să producă și să încline balanța exporturilor în favoarea noastră, și pentru ca infrastructura de transport să cheme firmele străine să investească”, a încheiat Flutur.

Recomandări

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar