Flutur susține reforma administrației publice și a vorbit despre înființarea mall-urilor administrative

Președintele Ligii aleșilor locali din PNL, Gheorghe Flutur, a declarat, astăzi, la Consiliul Național al acestui partid că PNL este partidul care își asumă răspunderea pentru modernizarea României. Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că este pentru prima dată după 30 de ani, când acest partid are o așa mare de încredere în rândul românilor, însă acest lucru trebuie privit și cu prudență maximă. „Asta deoarece oamenii așteaptă de la noi măsuri cu rapiditate, care să fie simțite. Și m-aș referi la câteva probleme chiar legate de administrația publică locală. Aș vream mai întâi să spun răspicat că PNL își asumă răspunderea pentru modernizarea României. Și aici noi, aleșii locali, suntem alături de conducerea partidului când vorbim despre reforma administrației publice locale. Da. Și noi am fost de acord cu această modernizare. Alegeri a primarilor din două tururi. Și trebuie să o spunem răspicat asta pentru că înseamnă acces mai mare la democrație, reprezentativitate consistentă pentru cei care vor fi aleși”, a precizat Flutur. El a adăugat că modernizarea administrației publice înseamnă simplificare. Liderul PNL Suceava a sublinia că dacă România dorește să fie prosperă, va fi prosperă dacă și comunitățile locale sunt. „De aceea simplificarea administrației publice locale este obligatorie. Și aici trebuie să ne gândim cu mai mult curaj la anumite construcții moderne. Este era calculatorului. De ce atâtea hârtii? De ce nu ne gândim să concentrăm mai multe entități într-un loc, în acele așa zise mall-uri administrative, pentru ca cetățeanul să nu fie plimbat, cum este plimbat astăzi. Și lumea așteaptă acest lucru”, consideră Gheorghe Flutur.
El a adăugat că administrațiile locale trebuie să aibă puterea de a lua anumite decizii, care acum sunt de la nivel central. De asemenea, Flutur a precizat că populația așteaptă servicii de calitate, complete, eficiente și la prețuri rezonabile. „Sunt lucruri care sunt la îndemâna noastră. De asemenea, cred că ne trebuie un parteneriat între administrația locală și administrația centrală. Mă bucur să aud despre programe pentru extinderea rețelelor de gaze naturale pentru încălzirea populației. Haideți să ieșim mai repede cu aceste programe pentru că știți foarte bine, populația României așteaptă așa ceva”, a completat liderul PNL Suceava. El a arătat că foarte importantă este și schimbarea de mentalitate în raportul unor entități naționale cu administrațiile locale, fie că vorbim de anumite companii sau societăți cum ar fi E.On, Electrica, Apele Române, Romsilva sau Romtelecom. „Noi trebuie să lucrăm împreună pentru că vrem binele comunității și dorim să simplificăm procedurile și pentru absorbția de fonduri și pentru dezvoltare. Trebuie să se gândească aceste entități care au clădiri sau terenuri în teritoriu, pentru ca împreună cu noi comunitățile locale să le dăm o față normală, civilizată. Pentru că avem astăzi terenuri ale entităților centrale care nu sunt folosite corespunzător, triaje, unități militare și așa mai departe. Și aici vocea administrației locale trebuie mult mai mult auzită”, a afirmat Flutur. Nu în ultimul rând, el a subliniat că administrațiile locale așteaptă legea redevenței pentru a ști cum să-și construiască bugetele .

Flutur susține reforma administrației publice și a vorbit despre înființarea mall-urilor administrative
Flutur susține reforma administrației publice și a vorbit despre înființarea mall-urilor administrative
Flutur susține reforma administrației publice și a vorbit despre înființarea mall-urilor administrative
Flutur susține reforma administrației publice și a vorbit despre înființarea mall-urilor administrative
Flutur susține reforma administrației publice și a vorbit despre înființarea mall-urilor administrative
Flutur susține reforma administrației publice și a vorbit despre înființarea mall-urilor administrative

Recomandări

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”

Echipă a Primăriei Suceava, în schimb de experiență la Oradea și Timișoara pentru îmbunătățirea serviciilor publice

Organizarea unor servicii publice, luată ca model de la primăriile Oradea și Timișoara, pentru îmbunătățirea serviciilor publice din Suceava