Președintele Organizației Județene Suceava a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că omologul său de la PSD, Gavril Mîrza, începe să fie părăsit de oamenii cu care a lucrat, atât în partid, cât și la Consiliul Județean Suceava.
Flutur a afirmat că cei care sar din barca lui Mîrza povestesc „lucruri incredibile” despre ceea ce se întâmplă în PSD și în CJ.
„Președintele Gavril Mîrza și cei din jurul lui trebuie să se obișnuiască că trebuie să plece de la Consiliul Județean pentru că au blocat dezvoltarea județului Suceava. Trebuie să spun că nu sunt de acord, dar tot mai mulți oameni din apropierea lor și din preajma lui Gavril Mîrza vin și încep să explice lucruri aproape incredibile care s-au întâmplat și se întâmplă în jurul lor, la conducerea PSD și a CJ. Nu am agreat niciodată și nu agreez acest stil de abordare, dar îl părăsesc oamenii. Tot mai mulți dintre cei care au lucrat în apropierea lui îl părăsesc pe Gavril Mîrza și probabil își dau seama că sunt o frână în dezvoltarea și în ceea ce trebuie să se întâmple în județul Suceava în anii următori”, a afirmat Gheorghe Flutur, senatorul care și-a anunțat candidatura la președinția Consiliului Județean.
„PSD este un partid al trecutului, nicidecum al viitorului” El a spus că revenirea lui Ion Iliescu, Adrian Năstase și Miron Mitrea în prima linie a PSD arată că acest partid se întoarce la nivelul anului 2004, precum și incapacitatea de reformă, de modernizare.
„Aceasta se dovedește astăzi, când apelează la oameni în dreptul cărora sunt semne serioase de întrebare legate de probleme de corupție, de probleme dubioase ale tranziției, chiar ale Revoluției din 1989.
PSD se întoarce la Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea, după ce doi ani au încercat să scoată în față oameni care n-au legitimitate și autoritate în acest partid.
Fiefuri precum Suceava și Botoșani îl susțin pe nepotul mătușii Tamara, sunt pregătite să-l primească la conducerea PSD. Sigur, este problema lor, nu a noastră, dar ca adversari politici trebuie să subliniez foarte clar că PSD este un partid al trecutului și nicidecum al viitorului”, a apreciat liderul PD-L.
În calitate de candidat la șefia CJ, Flutur a făcut și un inventar sumar al administrației tranziției celor 18 ani, după care a spus că în dreptul PSD „nu putem să spunem chiar zero”, dar că proiectele inițiate de PSD „n-au finalitate”.
„Cu «Utilități și mediu» s-a candidat de două ori în ultima perioadă și este un proiect care din păcate nu își face efecte pozitive pentru populația din localitățile implicate. Se dorește transferarea acestui proiect la o companie națională și asta se face pe spatele sucevenilor. Centrul de Afaceri din aeroportul Salcea este o investiție din fonduri europene mai mult cu lacăt pe ea decât deschisă, din nou fără cap pentru că lucrurile acestea nu au avut, după părerea mea, un management corespunzător. În acești ani Suceava a devenit un județ izolat”, a mai spus senatorul de Suceava Gheorghe Flutur.