Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că este îngrijorat de modul în care actuala guvernare USL tratează județul Suceava. Flutur a arătat că după ce nici la rectificarea bugetară din acest an, adoptată de Guvern la sfârșitul lunii iulie, nu s-au alocat fonduri pentru deblocarea investițiilor pentru județul Suceava, „se confirmă că tot ce promite USL nu sunt decât minciuni”. El a subliniat că prin sistarea sistematică a banilor, USL condamnă județul Suceava la nedezvoltare și la izolare.
„Intenția de a anula toate cursele aeriene pentru Aeroportul din Suceava, începând cu iarna viitoare, este încă o dovadă clară în acest sens. Uitarea, ignorarea și disprețul față de acest județ afectează sucevenii, dar și județele învecinate”, a spus Gheorghe Flutur.
Liderul PDL Suceava a adăugat că nici la rectificarea de la sfârșitul lunii iulie a.c. nu s-au alocat fonduri pentru drumul Suceava – Botoșani, și nici pentru legăturile rutiere cu județele Maramureș prin Iacobeni – Borșa, sau cu județul Neamț, de la Vatra Dornei.
„Nu s-a dat nici un ban pentru infrastructură, pentru dezvoltarea turismului, nimic pentru școli sau pentru Universitatea «Ștefan cel Mare». De asemenea, zero lei pentru cultura și sportul sucevean. Este o abordare inadmisibilă. Le cer guvernanților să înceteze a mai trata județul Suceava în această manieră. Le cer și liderilor județeni ai USL să facă publice demersurile făcute la Guvern pentru ca județul Suceava să primească fonduri la rectificarea bugetară. Și le cer tuturor să vină public și să spună adevărul despre ce au de gând să facă din acest județ”, a încheiat Flutur.
Pe de altă parte, președintele PDL Suceava a spus că rectificarea bugetară arată o lipsă totală de viziune a USL în ce privește dezvoltarea României. Gheorghe Flutur a explicat că USL ține România la un nivel de subzistență și „se mulțumește să pseudo-administreze țara cu cârpeli și improvizații. Rectificarea bugetară operată de Guvernul Ponta este dovada eșecului guvernării USL”.
Flutur a declarat că Executivul condus de Victor Ponta nu a venit cu nici o măsură de stimulare economică, ci doar cu noi taxe și impozite. El a mai spus că actualul Guvern USL a redus fondurile pentru investiții, blocând creșterea economică, ceea ce va însemna că nu se vor crea noi locuri de muncă, ci va crește șomajul.
„Nu cred că Guvernul Ponta mai este capabil să ia măsuri de relansare economică și pentru crearea de noi locuri de muncă”, a încheiat Gheorghe Flutur.