Planuri

Flutur spune că prioritățile CJ pentru 2012 vor ține de cofinanțarea marilor proiecte europene



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat în cursul zilei de ieri că prioritatea principală pe care o va avea în anul 2012 va fi asigurarea sumelor de bani necesare pentru cofinanțarea marilor proiecte europene care se realizează în județul Suceava. Flutur a făcut referire în mod special la proiectul de 120 de milioane de euro pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din cinci mari aglomerări urbane din județ, precum și la proiectul de reabilitare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” și cel pentru gestionarea deșeurilor din județ.
„Prioritățile pe care le avem acum sunt demersurile pentru bugetul anului viitor. Și mă refer aici la banii pentru cofinanțarea proiectelor europene. Asta deoarece anul 2012 va fi extrem de important pentru noi la capitolul proiecte europene”, a precizat Gheorghe Flutur.
El a mai adăugat că pe lângă proiectele pe care administrația județeană le are deja aprobate, se intenționează promovarea unor proiecte noi pentru infrastructură și în domeniul culturii, în cadrul celei de-a doua etape a Programului Transfrontalier.
Flutur a declarat: „De asemenea, vorbim și de programe guvernamentale, respectiv asfaltarea și pietruirea de drumuri în cursul anului viitor. Și vrem să ținem ritmul pe care l-am avut în acești trei ani și ceva de când administrăm județul Suceava. Asta pentru ca la sfârșitul acestui mandat, când vom trage linie, să putem să prezentăm populației din județ îmbunătățirea calității vieții în ceea ce privește infrastructura, accesul la apă, canalizare și la alte servicii”.