Opinie

Flutur: Socialiștii europeni ar trebui informați cu privire la demagogia celor de la PSD



Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat la Suceava, în cadrul unei conferințe de presă, că intenționează să trimită o informare către Partidul Socialist European, în care va fi prezentată „demagogia” Partidului Social Democrat, cu privire la politica de dezvoltare a agriculturii. „De exemplu, cu o demagogie fără margini, cei de la PSD vorbesc despre modul de sprijinire a săracilor din mediul rural”, a spus Flutur. El a exemplificat cu declarațiile și criticile social democraților față de modul de acordare a subvențiilor în agricultură și dorința acestora de a reintroduce vechiul sistem de acordare a acestor ajutoare bănești. „Sunt convins că și mâine dacă ar veni la putere nu ar putea să reia sistemul comunist de subvenții, pe care l-au practicat în 2004, crezând că vor câștiga alegerile. Dar ei plâng pe umerii țăranilor, cu speranța că vor recuceri ceva”, a spus ministrul agriculturii. Pe de altă parte, Flutur a precizat că moțiunea depusă de cei de la PSD, care îl vizează și pe el în mod direct, este „iresponsabilă” și nu are nici un suport real. „Este iresponsabilă, și aceasta de acum, și toate moțiunile pe care le vor depune. Pentru că eu sunt convins că dacă bade grindina într-un sat, ei mai pun o moțiune, pentru că vinovat e ministrul Flutur. Este o acțiune iresponsabilă pe care ei o fac, în loc să tacă, să-și vadă de ale lor și să mediteze pentru ce au făcut”, a încheiat ministrul Agriculturii.



Recomandări