Termoficare

Flutur și primarul din Câmpulung Moldovenesc s-au contrat pe tema încălzirii acestui oraș



Gheorghe Flutur: „Încercați, pentru numele lui Dumnezeu, să vă cuplați anul acesta la centrală”
Gheorghe Flutur: „Încercați, pentru numele lui Dumnezeu, să vă cuplați anul acesta la centrală”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban, s-au contrat în cursul zilei de ieri pe tema încălzirii în sistem centralizat a locuitorilor acestui municipiu. Neînțelegerile dintre cei doi au avut loc în cadrul întâlnirii cu primarii de orașe și municipii pe care Gheorghe Flutur a convocat-o pentru a se dezbate problema asigurării încălzirii către populație pe perioada iernii 2010 – 2011. Totul a pornit din momentul în care primarul din Câmpulung Moldovenesc a spus că din punctul său de vedere furnizarea în sistem centralizat a agentului termic nu ar fi oportună în această iarnă, pe motiv că numărul abonaților ar fi mult prea mic, iar prețul unei gigacalorii ar ajunge la 600 de lei. El a arătat că, dintre cele 3.200 de apartamente din Câmpulung Moldovenesc, doar 1.200 ar urma să se racordeze la sistemul centralizat atunci când centrala termică pe cogenerare construită prin „Suceava – utilități și mediu” ar urma să funcționeze cu gaz metan, începând din luna decembrie 2010.
„Nu vreau să se înțeleagă că vreau să descurajez, pentru că am tot interesul ca acest sistem să funcționeze. Dar nu mă joc, pentru că îmi leg o piatră de moară de gât și mă duc la fund. Eu deja sunt cu mortul la groapă. Și dacă pun în funcțiune centrala acum, mai pun încă 20 de miliarde de lei vechi, plus că în fiecare lună gazul mă costă câte cinci miliarde de lei, bani plătiți către furnizor. Eu acum am un milion de euro datorii la furnizori. Mai vin cu 20 de miliarde de lei, apoi cu dobânzile și ratele la credit pe anul viitor și sunt mort. În luna aprilie 2011 închid primăria. Nu e simplu. Nu sunt negativist, dar încerc să găsesc soluții, să facem rost de bani”, a declarat Șerban.
El a arătat că nu este convins de faptul că locuitorii din Câmpulung Moldovenesc intenționează să se cupleze la sistemul centralizat de termoficare, pe motiv că populația nu are bani.
„Omul de la bloc nu este în stare să-și plătească apa rece. Sunt peste opt miliarde de lei vechi de recuperat. Ori acum la termoficare nu o să poată plăti nici 0,5% din sume”, a mai spus primarul din Câmpulung Moldovenesc. El a adăugat că pentru a putea fi profitabilă, centrala termică pe cogenerare ar trebui să producă mai multă energie electrică, printr-un parteneriat sau o asociere pe care primăria ar urma să-l încheie cu o firmă privată.
Flutur crede că primarul din Câmpulung Moldovenesc are o atitudine pesimistă
În ceea ce-l privește pe șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, acesta a precizat că atitudinea lui Gabriel Șerban este una pesimistă. Flutur a precizat că acesta ar trebui să găsească soluții pentru a convinge populația să se cupleze la sistemul centralizat de termoficare. El a arătat că prețul gigacaloriei ar scădea semnificativ dacă la rețeaua de termoficare vor fi racordați cât mai mulți câmpulungeni, dar și instituțiile publice din acest oraș.
„Săptămâna trecută am avut o discuție cu reprezentanții Ministerului Economiei și Transgaz, și s-a stabilit că până pe 15 octombrie a.c. gazul va ajunge la centrala termică. Apoi urmează maxim o lună și jumătate de probe, timp în care primăria și operatorul ar trebui să se ocupe de cuplarea populației și a instituțiilor publice la centrala pe cogenerare. Eu mă încăpățânez să vă rog și să insist. Încercați, pentru numele lui Dumnezeu, să vă cuplați anul acesta la centrală”, a spus Flutur.
El a arătat că Șerban nu ar trebui să descurajeze populația, ci să găsească soluții pentru a pune în funcțiune centrala termică, în caz contrar primăria nu va avea de unde să plătească rambursarea creditului contractat pentru „Utilități și mediu”. „Sunteți toți semnatari al proiectului «Utilități și mediu». Eram mici atunci când s-a semnat acest proiect. Trebuie să vedeți cum ieșiți din povestea asta. Pentru că dacă nu, veți fi prima primărie din România cu sechestru. Nu se poate, trebuie să faceți ceva. Eu ce să fac? Că l-a făcut Gavril Mîrza și nu eu. Nu aveam cum să mă delimitez de proiect pentru era vorba de Consiliul Județean. Credeți că mie mi-a plăcut? Dar nu am ce să fac. Trebuie să duc crucea până la capăt. Dacă și la însurătoare există divorțuri, la asta nu există. Trebuie să vă duceți crucea până la capăt”, a spus Flutur.
El i-a sugerat primarului din Câmpulung Moldovenesc să renunțe și la organizarea „zilelor orașului” și să găsească soluții și fonduri pentru a asigura un preț mai mic la gigacalorie. „Dacă vrei să cânți veșnica pomenire la ședințele astea poți să o cânți și să pui cruce”, i-a mai transmis Gheorghe Flutur.
Nu în ultimul rând, el i-a solicitat primarului din Câmpulung Moldovenesc să găsească o soluție pentru a reglementa modul în care unele persoane vând lemn pentru populație, dar și modul în care se depozitează lemnul.
„Trebuie să fie un sistem civilizat și organizat de aprovizionare, nu cu băieții ăștia cu cușmă cu urechi care fac speculă printre blocuri. Și nu trebuie să le depozităm aiurea, că numai a oraș turistic nu arată. Uitați-vă bine. Se stă cu chiloții la șosea puși la balcoane și cu lemne în balcon și vrem să fie zonă turistică”, a mai spus șeful administrației județene.



Gabriel Șerban: „Nu sunt negativist, dar încerc să găsesc soluții, să facem rost de bani”
Gabriel Șerban: „Nu sunt negativist, dar încerc să găsesc soluții, să facem rost de bani”
Termoficare: Flutur și primarul din Câmpulung Moldovenesc s-au contrat pe tema încălzirii acestui oraș
Termoficare: Flutur și primarul din Câmpulung Moldovenesc s-au contrat pe tema încălzirii acestui oraș
Gheorghe Flutur: „Încercați, pentru numele lui Dumnezeu, să vă cuplați anul acesta la centrală”
Gheorghe Flutur: „Încercați, pentru numele lui Dumnezeu, să vă cuplați anul acesta la centrală”