Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, și prefectul Orest Onofrei s-au aflat aproape non stop pe „frontul” de la Arbore, unde au coordonat acțiunile de înlăturare a efectelor potopului. Cei doi au sosit la locul dezastrului chiar în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind copleșiți de durerea oamenilor din zonă. Ei au încercat să ia primele măsuri de urgență și să pună lucrurile pe o direcție coerentă. „Este un fenomen deosebit. Trebuie să ajutăm zona, să reconstruim, să facem ordine, curățenie, dar în primul rând este mai important să căutăm persoanele dispărute. Am stabilit deja echipele care lucrează și caută în aceste grămezi de vegetație. Căutăm și încercăm să ajutăm populația. Urmează ecarisarea zonei, vaccinarea populației, curățenie în ceea ce privește cadavrele de animale. Am dispus deja să facem un inventar al caselor distruse, să vedem, dacă sunt oameni care au nevoie de cazare. Am declanșat acțiuni pentru a-i ajuta pe cei din zonă. Deja s-a adus apă minerală, pâine, brânzeturi și vom vedea ce mai este nevoie. Cam astea au fost primele măsuri de urgență. O să vedem și cum putem da un sprijin de la Guvern”, a spus Flutur.
Prefectul Orest Onofrei a declarat că Suceava a primit o avertizare meteorologică, și că oamenii au fost preveniți de pericolul inundațiilor, dar aceștia au refuzat să-și părăsească locuințele. El spus că dimensiunea dezastrului a depășit orice închipuire și că va lua ceva timp pentru ca lucrurile să fie puse la punct în comuna Arbore. “Sunt foarte multe echipe la fața locului de la Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliție, Silvic care degajează zona de aluviuni și copaci, de la Sanepid care vaccinează populația, de la veterinari care se ocupă de ecarisarea zonei. Se lucrează de asemenea la refacerea rețelei electrice în zona afectată. Am rămas plăcut impresionat de solidaritatea oamenilor, în ajutorul celor din Arbore sărind populația din satele învecinate”, a declarat Onofrei.
Flutur și Onofrei au coordonat acțiunile de pe „frontul” de la Arbore
