Intenție

Flutur și Lungu și-au anunțat candidaturile pentru alegerile locale din 2012

Ultima conferință de presă politică făcută la sediul PD-L Suceava în acest an a fost folosită de președintele organizației județene, Gheorghe Flutur, pentru a anunța pentru sine candidatura la un nou mandat la președinția Consiliului Județean și la Primăria Suceava pentru Ion Lungu. Flutur și-a exprimat încrederea că PD-L va recâștiga procentele pierdute în urma măsurilor de austeritate luate de Guvernul Boc și va învinge în alegerile din 2012, cu condiția să explice populației beneficiile aduse de acestea.
Liderul democrat-liberalilor a arătat că PD-L este partidul „care și-a asumat o guvernare și în perioadă de criză și la greu” și „va recâștiga procentele pierdute dacă va ști ce trebuie făcut în 2011”. „A fost o perioadă grea, cu respectarea unor angajamente, a unor acorduri cu organismele internaționale, dar și cu unele măsuri care înseamnă reforma statului”, a spus Flutur.
În ceea ce privește PD-L Suceava, organizația este apreciată de Gheorghe Flutur drept una dintre cele mai puternice din țară și care s-a identificat „în bună măsură” cu actul de administrare la nivel județean și local.
După un bilanț al proiectelor și fondurilor europene și guvernamentale direcționate spre județul Suceava, președintele democrat-liberalilor suceveni a declarat că partidul său este pregătit să-și desemneze, până la jumătatea anului viitor, candidații în majoritatea localităților pentru alegerile locale.
Revenirea salariilor, înghețarea pensiilor și locuri de muncă în sectorul privat, prioritățile PD-L pentru anul preelectoral 2011
„Vom fixa în Biroul Permanent Județean ca până în iunie să avem toți candidații pregătiți, ca să aibă la dispoziție cel puțin un an pentru a se organiza și a se pregăti. Sunt convins că vom găsi cele mai bune soluții, primarii noștri au șanse în totalitate să-și reporteze mandatul pentru că sunt foarte mult implicați în proiecte. Vom fi alături de ei, îi vom învăța ce să facă în continuare și dorim să câștigăm noi zone și fiefuri la alegerile locale. PD-L începe pregătirea foarte serioasă pentru alegerile locale deoarece avem o obligație față de suceveni să modernizăm acest județ”, a declarat Flutur.
În opinia sa, PD-L nu are de ce să-și facă griji în privința rezultatului următoarelor alegeri, cel puțin la Suceava, de vreme ce și adversarii politici, consilieri județeni și primari PSD și PNL au avut public cuvinte de apreciere pentru câte fonduri s-au atras în județ și asupra modului de repartizare a acestora.
„PD-L este un partid care va trebui să explice populației și măsurile nepopulare care s-au luat și trebuie să fim conștienți și să amintim că dincolo de problemele grele și traversarea crizei, 2011 va însemna revenirea salariilor la bugetari, în special a celor cu venituri mici și un an de stabilitate pentru pensionari pentru că nu trebuie să se umble la pensiile oamenilor. Va trebui să creăm noi locuri de muncă în sectorul privat și vom recâștiga procentele pe care le-am pierdut”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități