O delegație formată din lideri naționali ai PDL s-a întâlnit în cursul zilei de ieri, în Germania, cu cancelarul acestei țări, Angela Merkel. Vizita delegației PDL în Germania are loc începând de luni, 17 februarie a.c., la invitația CDU și este organizată de Fundația Konrad Adenauer. Alături de liderul PDL, Vasile Blaga, la întâlnirea cu Angela Merkel au fost prezenți secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, vicepreședintele regional, Ioan Balan, precum și alți lideri, printre care Anca Boagiu, Andreea Paul, Monica Macovei, Alin Popoviciu, Alexandru Nazare, Costică Canacheu, secretarul executiv Radu Carp și președintele OT-PDL, Sorin Moldovan.
În prima zi, reprezentanții Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din Germania s-au referit la organizarea și politicile promovate de CDU care au condus la o nouă victorie la ultimele alegeri generale din anul 2013.
De asemenea, în cursul zilei de luni, la sediul central CDU din Berlin, liderii PDL au discutat despre strategii de campanie pentru alegerile europarlamentare din acest an.
Delegația PDL s-a mai întâlnit și cu președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul German, Gunther Krichbaum. Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut să precizeze că un subiect importat în cadrul discuțiilor a fost cel legat de Legea electorală și sistemul electoral german. Flutur a spus că în cadrul întâlnirilor cu liderii CDU vor fi abordate și teme legate de Partidul Popular European din care cele două formațiuni politice fac parte. Începând de joi, delegația liderilor PDL se va afla la Dresda, unde, printre alte activități, se va întâlni și cu liderul grupului parlamentar CDU din Parlamentul Landului Saxonia, Bernd Fabritsius.
Vizită oficială
Flutur și Balan, alături de alți lideri PDL, s-au întâlnit cu cancelarul german Angela Merkel
