Politic

Flutur reia ofensiva față de PSD



– Vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, a declarat la Suceava că va propune Alianței și Coaliției de guvernământ reînceperea dezvăluirilor față de ceea ce a reprezentat guvernarea PSD
– Flutur spune că acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare, mai ales că „în ultimul timp, nu am fost suficient de fermi și critici la adresa PSD”
Actuala putere își va relua criticile la adresa PSD Suceava – a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute vicepreședintele PNL, ministrul Agriculturii Gheorghe Flutur. El a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că va propune conducerii Alianței D.A. (PNL-PD) reluarea ofensivei față de social democrați, cu atât mai mult cu cât „în ultimul timp, nu am fost suficient de fermi și critici la adresa PSD”. În aceste condiții, vicepreședintele PNL a spus că perioada imediat următoare va însemna reluarea dezvăluirilor față de ceea ce a reprezentat guvernarea PSD. „Putem să ne dăm seama ce a însemnat guvernarea PSD din declarațiile din parcarea de la DNA. Dar cred că trebuie să aducem aminte populației din țară, dar și din Suceava, că PSD a însemnat amenzi când opoziția avea acțiuni în piața centrală din Suceava, a însemnat amenințări la unele cotidiene pentru a interzice anumite lucruri despre puterea de atunci. PSD a însemnat o zodie a corupției fără margini, o clientelă politică care pe față ieșea și bătea cu pumnul în masă. Și acum, dintr-odată, au venit foarte zgomotoși și încearcă să arunce cu gunoi în actuala putere”, a declarat Gheorghe Flutur. Astfel, el a făcut referire la acțiunea PSD de la sfârșitul săptămânii trecute, când, în mai multe județe din țară, membri ai PSD, îmbrăcați în roșu, au împărțit pliante în care critică actuala guvernare. Flutur a calificat această acțiune ca fiind „jalnică și demagogică”, spunând că ea este menită să distragă atenția populației de la „mai multe fapte care nu s-au prescris ale mai marilor PSD”. „Și-au schimbat și sigla, ca să fugă de nume și de culoare. Faptul că și-au schimbat sigla înseamnă că au ceva de ascuns. PSD, din punctul meu de vedere, încearcă să-și șteargă urma, să spele putina. Să spună . Noi suntem alții. Dar asta nu se poate. Și din acest motiv cred că trebuie să reluăm ofensiva în bătălia politică. Și să explicăm opiniei publice cine i-a adus în această situație”, spune Flutur. Vicepreședintele PNL a mai declarat că încercarea PSD de a arăta că pot realiza o acțiune unitară în întreaga țară, cum a fost cea de la sfârșitul săptămânii trecute, se desfășoară pe fondul unor lupte interne ce au loc între diverse fracțiuni al acestui partid. Astfel, Flutur a declarat că președintele PSD, Mircea Geoană, este doar „un lider de vară”, în timp ce președintele „informal” al PSD rămâne în continuare Ion Iliescu. „Ei sunt mai multe grupări și nici una nu are o legitimitate clară. Au un președinte de vară pe Mircea Geoană, dar Ion Iliescu este în continuare președintele lor”, a mai spus vicepreședintele PNL.



Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Gheorghe Șoldan consideră că numirea liberalului Alexandru Covașă ca purtător de cuvânt al primarului PSD Vasile Rîmbu „este puțin de râs, într-un fel”