Inițiativă

Flutur propune programe concrete pentru sucevenii din diaspora



Președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, candidatul pentru președinția Consiliului Județean
Președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, candidatul pentru președinția Consiliului Județean

Președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, care candidează pentru președinția Consiliului Județean, a anunțat că are programe concrete pentru sucevenii plecați la muncă în străinătate. Gheorghe Flutur a arătat că luna august, în care sucevenii se întorc în număr mare acasă, ar trebui să fie declarată „luna diasporei”. „Mă gândesc serios la câteva lucruri și o să vedem cu instituțiile statului din județ ce putem să facem. În primul rând trebuie un inventar al celor plecați în străinătate din județul Suceava. Apoi trebuie să ne gândim la un birou pentru diasporă. Un birou care să se ocupe de la noi, de la județ, de sucevenii din diaspora”, a spus Gheorghe Flutur.
El a arătat că cei care vor lucra la acest birou vor prelua problemele pe care le semnalează sucevenii plecați la muncă în străinătate, iar cele care nu pot fi rezolvate la nivel local vor fi redirecționate către instituțiile abilitate ale statului. „Sunt lucruri pe care le preiei și le transmiți mai departe altor instituții ale statului. Dar sunt oameni care vin direct la județ crezând că totul trebuie să se rezolve aici. Îi mai și direcționezi la instituțiile abilitate, dar nu îi scoți afară sau să îi ignori la ușa ta”, a precizat Gheorghe Flutur.
Liderul PNL Suceava a spus că în august, în luna diasporei, trebuie organizate evenimente și acțiuni speciale pentru sucevenii plecați la muncă în străinătate, atât consultări cu aceștia, cât și manifestări culturale. „Trebuie organizate consultări, și mă refer la întâlniri cu reprezentanți ai unor instituții care să-i învețe unde să-și plaseze capitalul. Apoi, putem să-i informăm cu privire la ce drepturi au în țările în care au plecat, la asigurări medicale, la pensie sau la alte aspecte. Nu trebuie să ne gândim la ei doar că vor avea drept de vot, ci că sunt cetățeni români care nu de bine au plecat afară, dar că trăind în Europa trebuie să se simtă protejați. Și acest lucru îl aștepți să-l facă Ministerul de Externe. Nu o să-l poată. Dar ție, dacă ești unul dintre județele care ai mulți suceveni plecați afară, trebuie să-ți pese”, a subliniat Gheorghe Flutur.
Flutur spune că proiectele PNL vor crea locuri de muncă pentru sucevenii din diaspora
Președintele PNL Suceava a ținut să precizeze faptul că un aspect important care trebuie atins în aceste întâlniri cu românii din diaspora va fi cel al posibilității ca aceștia să-și găsească locuri de muncă în județul Suceava pentru a se putea întoarce acasă. Gheorghe Flutur a arătat că un rol important în acest sens îl vor avea marile proiecte pe care vrea să le implementeze în județul Suceava și care vor crea un număr mare de locuri de muncă, amintind aici de asocierea Suceava – Botoșani, pentru dezvoltarea industriei alimentare, respectiv procesarea produselor agricole din județ, pentru care a solicitat Comisiei Europene 500 de milioane de euro. „Dacă le dăm o perspectivă ei vor spune bine, mai stau un an și mă întorc și eu cu acasă cu copilașii. Am fost recent la Vadu Moldovei și am avut o discuție extrem de aplicată cu tineri care au fost plecați la lucru în străinătate și au venit acasă să facă ceva. Și au spus: «v-am văzut programele, spuneți-ne ce faceți de pe 6 iunie pentru că simțim că veți ieși președinte al Consiliului Județean». Și le-am spus că ne vom întâlni pentru a-i sprijini să-și facă ferme sau alte investiții. Au fost niște oameni foarte direcți și se vedea că sunt oameni foarte informați și supărați că acasă, în țară, nu se întâmplă nimic și că așteaptă de la noi, de la politicieni, fapte și nu vorbe”, a mai afirmat Gheorghe Flutur. El a mai adăugat că tot în luna diasporei sucevenii plecați la muncă în străinătate vor fi invitați și la evenimentele culturale din județ, amintind aici în primul rând de cele care se organizează în luna august la Cetatea de Scaun a Sucevei.



Recomandări

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Sute de copii din școli sucevene i-au vizitat pe „bunicii” din cămine, de Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română

Sute de copii din școli sucevene i-au vizitat pe „bunicii” din cămine, de Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română
Sute de copii din școli sucevene i-au vizitat pe „bunicii” din cămine, de Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română