Flutur propune înființarea unei „Liste a recunoștinței” pentru cei care au sprijinit Spitalul Județean Suceava

Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a propus înființarea unei „Liste a recunoștinței” în care să fie incluși toți cei care au sprijinit în această perioadă Spitalul Județean Suceava. Gheorghe Flutur a făcut această propunere în cadrul unei ședințe de lucru care a avut loc marți la Palatul Administrativ, la inițiativa prefectului Alexandru Moldovan, în care au fost discutate mai multe aspecte legate de gestionarea crizei Covid-19. Flutur a spus că „Lista recunoștinței” va reprezenta dovada „imensei solidarități” a societății civile și îi va include pe toți cei care în această criză au sprijinit prin sponsorizări, donații sau alte forme Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. ”Aceștia vor rămâne la loc de cinste nu numai în spital, dar și în inimile sucevenilor”, a spus șeful administrației județene.
Pe de altă parte, tot în cadrul aceleiași ședințe, prefectul județului Suceava a solicitat ca la următoarea întâlnire, care va avea loc miercuri, să fie prezentă viitoarea conducere interimară a Spitalului Județean “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, care va prelua managementul de la echipa militară începând cu data de 1 mai 2020, pentru a se discuta eventualele măsuri de sprijin ce pot fi oferite de administrația județeană, dar și pentru a prezenta modalitățile prin care aceasta va continua implementarea măsurilor de gestionare eficientă a situației la nivelul unității medicale.

Recomandări

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști