Președintele Organizației Județene Suceava a PDL, senatorul Gheorghe Flutur, consideră că agricultura poate deveni motorul de dezvoltare a țării și propune înființarea unei bănci agricole, realizarea cadastrului gratuit și creșterea cofinanțării la 70% pentru promovarea proiectelor europene de dezvoltare a agriculturii.
Flutur a făcut aceste considerații la finele săptămânii trecute, la ședința de constituire a Comisiei de Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală a PDL Suceava. Alături de el s-au aflat membrii Biroului Permanent Județean al partidului, dar și Gheorghe Ștefan, coordonatorul la nivel național al Comisiei de Agricultură, vicepreședinte al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat Liberal.
Gheorghe Flutur, fost ministru al Agriculturii, a arătat că lipsa cadastrului creează probleme și îngreunează promovarea de proiecte cu finanțare europeană, iar în lipsa unei piețe funciare samsarii de terenuri le cumpără „pe nimic”. ”Vom cere Guvernului să se realizeze cadastrul cu fonduri ale Uniunii Europene. Proiectul pilot inițiat în guvernarea PDL pentru realizarea cadastrului gratuit este oprit, în Suceava fiind două comune beneficiare ale acestui program”, a spus Flutur. În opinia lui, cofinanțarea proiectelor de dezvoltare a agriculturii trebuie să crească de la 40%, cât este în prezent, la 70%, întrucât beneficiarii acestor proiecte nu au banii necesari.
„Este nevoie de înființarea unei bănci agricole pentru a finanța agricultura. Vom cere Guvernului ca din 2014 și pomicultorii să beneficieze de fonduri pentru reconversie, cum au primit proprietarii de viță-de-vie, dar și înființarea de perdele de protecție pentru căi de comunicații, terenuri agricole și malurile râurilor”, a precizat fostul ministru al Agriculturii. Flutur a adăugat că estenevoie de înființarea unor unități pentru preluarea produselor agricole de la micii fermieri. ”Pentru dezvoltarea satului românesc estenevoie de deblocarea programelor de aducțiuni de apă și de rețele de canalizare finanțate prin Fondul de Mediu, arătând că sunt lucrări realizate în proporție de 50 sau chiar 70 la sută și care se deteriorează. Va trebui ca Guvernul să audă vocea fermierilor pentru că acum 70 la sută din produsele alimentare se importă. Agricultura României poate deveni însă motorul de dezvoltare a țării”, a încheiat Flutur.
Comisia de Agricultură a PDL Suceava va fi coordonată de inginerul zootehnist Mihai Flutur
La Suceava, Comisia de Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală va fi coordonată de inginerul zootehnist Mihai Flutur. În cadrul comisiei au fost cooptați specialiști din toate sectoarele ce privesc agricultura, silvicultura, mediul și dezvoltarea rurală. La această dată, 50 de specialiști lucrează la definitivarea strategiei județului Suceava în domeniul agriculturii. Totodată, comisia va face propuneri pentru ajustarea la nivel național a strategiei pe agricultură, strategie lansată de curând în dezbatere în întreaga țară.
Printre cei 50 de membri ai comisiei se numără ingineri, fermieri, crescători de animale, procesatori, oameni de afaceri, medici veterinari, juriști, profesori în domeniul agricol, țărani, precum și doi studenți – unul la medicină veterinară și celălalt la specializarea zootehnie.
Inițiativă
Flutur propune înființarea unei bănci agricole și creșterea cofinanțării la 70% pentru proiectele de dezvoltare a agriculturii
