„Sunt bucuros că a câștigat Vasile Blaga. Am rămas consecvent în continuitatea construcției partidului. Sunt bucuros că alături de Vasile Blaga s-a aflat și Theodor Stolojan. Mesajul meu a fost de unitate, de reconstrucție a unei drepte puternice în jurul PDL. Am fost și sunt de părere că nu e corect ca Blaga să fie judecat doar după șase luni de președinție, în timp ce Emil Boc, Traian Băsescu și Petre Roman au beneficiat de mandate întregi. Cuvântul de ordine în continuare este unitate”.
Este declarația președintelui Organizației Județene a PDL, senatorul Gheorghe Flutur, după alegerile de sâmbătă de la PDL, când liderul în exercițiu al partidului, Vasile Blaga, a fost reconfirmat în funcție prin vot. Flutur, care l-a susținut în mod deschis pe Blaga, el deținând și funcția de secretar general al PDL, a ținut să le mulțumească delegaților suceveni pentru efortul de a veni la București pe o vreme cumplită. El a precizat că sucevenii, în număr de 182, au votat „conform conștiinței”, lăsând să se înțeleagă că o parte dintre ei au votat cu principala contracandidată a lui Blaga, Elena Udrea. Flutur a spus că regretă discuțiile apărute după numărarea voturilor și faptul că s-a văzut că cei din tabăra Elenei Udrea nu știu să piardă, însă crede cu tărie în viitorul partidului.
Flutur va candida tot pentru funcția de secretar general al PDL
„PDL trebuie să-și găsească un nou drum, să facă o opoziție fermă fără compromisuri și să înceapă reconstrucția de jos în sus”, a mai spus Flutur. După alegerea președintelui partidului urmează alegerea Biroului Permanent, adică a conducerii centrale a PDL. Acest lucru va avea loc în ședința Consiliului Național de Coordonare, care a fost programată pentru data de 6 aprilie. Atunci vor fi aleși patru prim-vicepreședinți, un secretar general, 16 vicepreședinți, 16 secretari executivi, doi secretari generali adjuncți. Gheorghe Flutur a declarat că cel mai probabil va candida tot pentru funcția de secretar general al PDL, a doua ca importanță în partid după cea de președinte.
Trebuie spus că în conducerea centrală a partidului s-ar mai putea regăsi încă un sucevean, deputatul Ioan Balan, care a deținut până acum fotoliul de secretar general adjunct. Amintim că Balan s-a ocupat de organizarea Convenției Naționale Extraordinare a PDL, fiind președintele Comisiei de pregătire a alegerilor.
Vasile Blaga a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al PDL cu 2.344 de voturi, fiind urmat de Elena Udrea, cu 2.014 voturi, și de Monica Macovei, cu 209 voturi. Udrea a cerut renumărarea voturilor, contestând rezultatul alegerilor.