Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că opoziția suceveană s-a transformat în „dușmanul dezvoltării județului”. Flutur a spus că opoziția, respectiv PSD și PNL Suceava, demonstrează că este „imatură, necoaptă și pubertină”, neavând soluții concrete pentru dezvoltarea județului.
Șeful administrației județene a făcut referire la recentele critici ale reprezentanților opoziției cu privire la suma de 60.000 de lei alocată de la bugetul județului pentru participarea la Târgul „Produs în Bucovina” din Timișoara. De asemenea, opoziția a mai criticat faptul că acest târg are loc în aceeași perioadă cu o întâlnire de la Timișoara a conducerii centrale a PD-L.
„Istoria va arăta că am dreptate și că în panoplia adversarilor dezvoltării județului sunt acești oameni din opoziție. Și un exemplu este promovarea Bucovinei la Timișoara. Indiferent dacă vrea sau nu opoziția, noi vom merge, alături de cei care au promovat produsele noastre, și cu tot ce înseamnă gastronomie, merele de Fălticeni, cașcavalul de Dorna și de Câmpulung, produsele turistice și cele meșteșugărești. Dar m-am trezit zilele acestea cu un subiect de doi bani inventat de opoziție. Că nu știu ce vrem să facem la Timișoara, că vrem să mergem cu Asociația «Produs în Bucovina» și nu știu ce vrem să facem acolo. Mi-am dat seama cât de infantili sunt acești oameni din opoziție. Și nu numai că nu le aduce puncte acest lucru, dar nu au nici alte teme. Cum să te pui împotriva promovării acestor produse, chiar pe bani publici, pentru că nu ducem acasă la noi. Promovăm produsele tradiționale de aici”, a declarat șeful administrației județene.
Flutur: Opoziția ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava consideră că opoziția suceveană ar trebui să fie aliată cu actuala conducere a județului în vederea promovării de proiecte de dezvoltare și pentru atragerea de fonduri europene. Flutur i-a invitat pe politicienii din județul Suceava să fie uniți atunci când se discută despre interesul județului Suceava și al Bucovinei. El a arătat că în loc să critice actuala conducere a județului „în speranța a cinci voturi”, opoziția ar trebui să dea dovadă de solidaritate pentru dezvoltarea județului.
„Nu cred că asta este soluția, de aceea îmi exprim mâhnirea și sunt pregătit să mă lupt cum vor ei, acești băieți, pentru interesul sucevenilor. Dar eu sunt convins că dumneavoastră, cei din județul Suceava, îi veți trimite sub pragul electoral pe oamenii care nu au înțeles că opoziție înseamnă soluții mai bune și nu critică pentru trei voturi”, a mai spus Flutur.