Flutur: Ne propunem refacerea majorităților de la nivelul orașelor, între PDL și PSD



Vicepreședintele democrat-liberal, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că PDL și PSD au avut discuții și își propun refacerea majorităților în consiile locale ale orașelor, prin înțelegeri între cele două formațiuni, și că Parteneriatul pentru România trebuie să funcționeze și în județe. „Ne propunem și am avut discuții ca, la nivelul municipiilor, orașelor, să ne gândim la o refacere a majorităților între partenerii coaliției”, a spus Gheorghe Flutur, după ședința coaliției PDL-PSD.
El a anunțat că democrat-liberalii și social-democrații au avut săptămânile trecute discuții despre refacerea majorităților din consiliile locale ale orașelor.
„Am avut săptămânile trecute la întâlniri astfel de discuții, în care am stabilit să începem să punem în aplicare Parteneriatul pentru România, acolo unde se poate”, a spus Flutur.
Reprezentantul PDL a susținut că Parteneriatul pentru România trebuie să funcționeze nu doar la nivel central, ci și în județe. „Sperăm că în perioada următoare să abordăm și această problemă”, a conchis el.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că le-a spus și liderilor PDL că organizațiile PSD au libertatea de a negocia în teritoriu cu ce partid construiesc majoritățile în Consiliile Județene.
Geoană a spus că organizațiile PSD au libertatea de a negocia cu alte partide formarea majorităților în Consiliile Județene, în funcție de specificul fiecărui județ. El a arătat că această decizie a PSD a fost motivată de faptul că „Harghita nu seamănă cu Iașiul” și că specificul unui județ în care PSD a câștigat voturi semnificative este altul decât într-un județ în care PSD a obținut puține voturi.
Geoană a precizat că i-a informat, luni dimineață, în cadrul Biroului Politic de Coordonare a Coaliției PDL-PSD și pe liderii PDL că PSD a decis să lase organizațiilor din teritoriu libertatea de a-și negocia majoritățile în Consiliile Județene cu ce partide consideră adecvat.
Geoană a mai spus că situațiile din județe unde se vor înregistra blocaje în semnarea protocoalelor dintre PDL și PSD vor fi mediate de conducerile centrale ale celor două partide.