Flutur le cere primarilor să ia ranița în spinare și să plece după investitori



Gheorghe Flutur
Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, le cere primarilor să declanșeze de urgență o ofensivă de aducere a investitorilor autohtoni sau străini în județ. Flutur a declarat că la acest demers va achiesa și el și că în perioada următoare își va muta centrul de greutate al preocupărilor sale pe discuții și contacte cu investitorii.
„Aceste demersuri le-am făcut și până acum, dar vreau ca împreună cu cei de la Camera de Comerț, cu primarii, să începem o ofensivă de aducere de investitori fie autohtoni, fie străini în județ. Am spus-o și o mai spun, nu este suficient să faci drumuri, să aduci bani pentru rețele de apă, canalizare, gaz metan. Este un pas important spre civilizație și spre confortul populației din județ, dar trebuie să intrăm într-o nouă etapă și asta înseamnă aducerea de investitori, pentru că bunăstare înseamnă și contribuitori la bugetele locale care să dea de lucru oamenilor și să plătească sume importante comunităților. De aceea, ranița în spinare și plecat după investitori va trebui să fie un mesaj pe care să-l aibă fiecare dintre primarii noștri, obligatoriu, în perioada care urmează, și când spun ranița mă refer că trebuie să-i căutăm întâi pe investitorii autohtoni, fie și pe cei din localitățile noastre”, a declarat Flutur.