Solicitare

Flutur le-a cerut șefilor de instituții ”comportament de județ turistic de grad zero”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a cerut șefilor de instituții să aibă un comportament care să fie compatibil cu un județ turistic de grad zero, să fie prietenoși și să fie pregătiți non-stop să ia măsurile necesare astfel încât serviciile oferite de județul Suceava să fie la standardele cele mai înalte. Solicitarea a fost făcută în cadrul ședinței de miercuri a Colegiului Prefectural, unde Gheorghe Flutur a fost invitat de prefectul Constantin Harasim, cel care coordonează instituțiile deconcentrate ale statului la nivel județean. ”Fac un apel la dumneavoastră. Vreau să aveți un comportament de județ turistic de grad zero, de gazdă primitoare. Să fim pregătiți 24 de ore din 24 să asigurăm servicii de calitate. Nu vă reproșez, dar cred că putem face mai mult pentru ca siguranța turistului să fie asigurată din toate punctele de vedere”, a spus Flutur. El le-a mai cerut șefilor de instituții să fie în dialog direct, permanent cu populația, iar la ședințele Colegiului Prefectural să abordeze teme practice pentru cetățeni. ”Toți activăm în interesul populației județului. Am găsit un județ nevorbit și puține instituții în dialog direct cu populația. Trebuie să avem discuții permanente, trebuie să abordăm teme importante pentru oameni, cum ar fi pregătirea pentru iarnă a școlilor, aprovizionarea populației cu combustibil. Nu să facem poze pe Facebook lângă centrala termică din Vatra Dornei căinându-i pe oameni că îngheață de frig în case”, a afirmat șeful administrației județene. El i-a informat pe șefii de instituții asupra discuțiilor pe care le-a avut în aceste zile cu oamenii de afaceri din județ, cerându-le să facă mai mult pentru cei care vor să investească și că creeze noi locuri de muncă.
”Nu suntem județul cel mai fericit din țară ca mediu de afaceri. Suntem undeva pe la coada clasamentului. Trebuie să facem mai mult să fim prietenoși cu mediul de afaceri, să deschidem poarta investitorilor pentru că avem nevoie de locuri de muncă”, a spus președintele Consiliului Județean. Flutur le-a vorbit directorilor suceveni despre proiectul său ”Hai în Bucovina” și despre unul din pilonii acestuia, Luna Diasporei, exprimându-și nemulțumirea că nu există o situație reală despre sucevenii care lucrează în străinătate. ”Nu e posibil să nu știm unde sunt românii noștri. De aceea ne trebuie urgent un recensământ al populației de afară”, a spus Flutur, care în final a invitat instituțiile deconcentrate ale statului să vină alături de el în proiectul ”Hai în Bucovina”.

Recomandări

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Șoldan: “Cel mai vizitat obiectiv turistic al județului, Cetatea de Scaun a Sucevei, va intra într-un proces de restaurare unic în România”

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului