Flutur: La Spitalul Județean va funcționa unul dintre cele mai performante laboratoare de analize medicale, unic în zonă



Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Consiliul Județean Suceava se va întruni, vineri, într-o ședință extraordinară în care se va propune aprobarea a două proiecte de hotărâri pentru finanțarea achiziționării unor echipamente și modificarea organigramei la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în vederea îmbunătățirii performanțelor de testare pentru coronavirus a pacienților și personalului medical.
Gheorghe Flutur a explicat că CJ Suceava va aloca fonduri pentru achiziționarea unui aparat de amplificare RT PCR multiplex și a unei centrifuge specifice. Flutur a arătat că echipamentele urmează să intre în dotarea noului „Laborator BK și biologie moleculară” a cărui înființare a fost avizată favorabil de DSP Suceava. De asemenea, el a precizat că un proiect suspus aprobării va fi pentru modificarea structurii organizatorice a Spitalului Județean Suceava prin înființarea Compartimentului de biologie moleculară în cadrul acestui laborator. „În acest fel, Spitalul Județean Suceava va avea unul dintre cele mai performante laboratoare de analize medicale cu compartiment de diagnostic molecular, unic în zonă”, a spus Gheorghe Flutur.
El a adăugat că se propune și aprobarea finanțării, la inițiativa Spitalului Județean Suceava, a achiziției unor dotări necesare desfășurării activității spitalului în contextul reluării activităților pentru pacienții non-COVID concomitent cu susținerea, în continuare, a îngrijirii pacienților COVID. Este vorba despre un motor craniotomie necesar în contextul separării activității din blocul operator în două sectoare, COVID și non-COVID, precum și dotări pentru asigurarea triajului epidemiologic al pacienților Secției oncologie.
Flutur a mai precizat că în ședința de vineri se va propune și finanțarea în vederea dotării blocului operator cu sistem de electrochirurgie avansată și sistem videocoledocoscopic.



Recomandări

Conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic-șef de clinică la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, s-a alăturat echipei medicale de la Spitalul Clinic din Suceava

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor
În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava