Descentralizare

Flutur la întâlnirea cu Iohannis: Luați-mi din mână pixul de împărțit banii. Consiliile județene ar trebui să se ocupe de strategii

Gheorghe Flutur vrea ca administrațiile județene să nu mai aibă atribuții în împărțirea banilor către primării
Gheorghe Flutur vrea ca administrațiile județene să nu mai aibă atribuții în împărțirea banilor către primării

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ieri, la întâlnirea pe care șeful statului, Klaus Iohannis, a avut-o cu aleșii locali suceveni, că șefii de administrații nu ar mai trebui să se ocupe de împărțirea banilor către primării. În contextul discuțiilor pe care Klaus Iohannis le-a avut ieri cu aleșii locali despre descentralizare și regionalizare, Gheorghe Flutur a subliniat faptul că nu își mai dorește să împartă fondurile către administrațiile locale, Consiliul Județean trebuind să se ocupe mai mult de strategii de dezvoltare.
„Nu-mi doresc să împart bani. Luați-mi din mână pixul de împărțit banii. Pentru împărțirea fondurilor trebuie să existe formule precise. Consiliile județene trebuie să se ocupe de strategii de dezvoltare”, a spus Gheorghe Flutur. El i-a transmis șefului statului că județul Suceava are depuse 560 de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală, care urmează să fie evaluate la București. Flutur a precizat că 224 de proiecte sunt depuse pentru reabilitarea de școli, valoarea lor fiind de 70 de milioane de euro. Șeful administrației județene a afirmat că aceste proiecte sunt extrem de importante, având în vedere numărul unităților școlare care nu au încă avizele necesare pentru funcționare. „Poate că ar trebui ca de la nivel central să fie întrebate și autoritățile județene despre aceste proiecte pentru școli, să spunem care sunt prioritățile, pentru că astfel de investiții sunt extrem de importante”, a arătat președintele CJ Suceava.
În același timp, Gheorghe Flutur a mai spus că un număr important de proiecte sunt depuse și pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, el precizând că prin acestea se intenționează dublarea numărului celor care sunt racordați la rețelele de utilități. „Nu prea ne-a întrebat nimeni de masterplanul de dezvoltare a județului pe utilități. Sunt proiecte făcute, dar care nu au aviz de la județ. Din acest motiv consider că trebuie să fim consultați pe partea de strategii”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița