Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, la lansarea campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis pentru președinția României, că actualul șef al statului este garantul normalității, al echilibrului, al performanței și al lucrului bine făcut. Gheorghe Flutur a precizat că PNL Suceava a dat startul, sâmbătă, în mod oficial, campaniei de strângere de semnături pentru susținerea lui Klaus Iohannis la președinția României, pentru un al doilea mandat. La startul campaniei au fost prezenți președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, și deputatul PNL de Suceava Ioan Balan. Flutur și-a exprimat convingerea că alături de PNL, Klaus Iohannis va beneficia și de sprijinul altor forțe politice. „PNL îl susține pe Klaus Iohannis și sunt convins că și alte forțe politice, societatea civilă ni se vor alătura. Klaus Iohannis este garantul normalității, al echilibrului, al performanței, al lucrului bine făcut. Avem nevoie de un președinte care este apreciat în întreaga lume. Trebuie să fim alături de Klaus Iohannis la alegerile din noiembrie pentru că România are nevoie să mențină și să-și consolideze drumul european, are nevoie de investiții, are nevoie de instituții ale statului care să garanteze securitatea cetățeanului. Trebuie să îl susținem pe Klaus Iohannis pentru că România are nevoie de normalitate. De aceea sunt și suntem, noi, cei din Bucovina, din județul Suceava, alături de Klaus Iohannis, viitorul președinte al României”, a declarat Flutur.
La rândul său, primarul Ion Lungu a declarat că actualul șef al statului, Klaus Iohannis, este cel care a făcut ca România să fie astăzi apreciată în Europa și nu numai. „Sucevenii ne-au primit cu căldură, ne-au sprijinit și susținut în demersul nostru. Datorită domnului Klaus Iohannis România este astăzi apreciată în Europa și nu numai, fiind în prezent singura garanție pentru o țară democratică. Cu ajutorul lui Klaus Iohannis putem să construim o Românie normală”, a declarat Ion Lungu.
Președintele Klaus Iohannis și-a lansat candidatura pentru un nou mandat în cadrul Consiliul Național al PNL, care a avut loc la mijlocul săptămânii trecute.
Susținere
Flutur: Klaus Iohannis este garantul normalității, al echilibrului, al performanței și al lucrului bine făcut






