Nemulțumire

Flutur își exprimă îngrijorarea față de întârzierea semnării contractului pentru aeroport



Gheorghe Flutur
Gheorghe Flutur

Președintele PDL Suceava, Senatorul Gheorghe Flutur, s-a declarat îngrijorat de întârzierea cu care se semnează contractul pentru realizarea lucrărilor de modernizare ale Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava. Flutur a amintit că semnarea contractului de finanțare pentru proiectul european prin care urmează să fie modernizat aeroportul a fost semnat încă din data de 28 octombrie 2011, însă nici până în momentul de față nu au început lucrările. „Îmi exprim îngrijorarea față de întârzierea semnării contractului pentru aeroportul sucevean. Nu putem vorbi despre dezvoltarea economică și socială a județului Suceava și a zonei, fără Aeroportul Suceava. Iar pentru atragerea investitorilor, pentru cei care lucrează în Spania, Italia sau alte țări, pentru creare de noi locuri de muncă, avem nevoie de aeroport”, a declarat Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că „mulți nici nu visau că vom obține finanțare pentru acest aeroport. Cu o tenacitate exemplară a decidenților din administrația județeană și prin efortul epuizant al echipelor de specialiști suceveni si din țară, Suceava a parcurs toți pașii și a obținut finanțare pentru modernizarea aeroportului”.