Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a declarat îngrijorat de sumele mici care ar urma să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe 2019 pentru drumurile județene aflate în administrarea instituției pe care o conduce. Gheorghe Flutur a precizat că, potrivit proiectului de buget de stat pentru 2019, sumele din TVA alocate Sucevei pentru drumurile județene sunt aproape jumătate din cele de anul trecut. „Județul Suceava, așa cum arată proiectul de buget, este mult subfinanțat, adică aproape jumătate din ce am primit în 2018. Asta în condițiile în care suntem un județ care este în frunte în ceea ce privește rețeaua de drumuri județene, cu 1.130 de kilometri”, a spus Flutur.
El a declarat că dacă anul trecut suma primită pentru drumuri județene a fost de aproape 13 milioane de lei, pentru anul acesta suma propusă a se aloca este de 7,3 milioane de lei. „Sper să nu fie adevărat, pentru că acest lucru ne îngrijorează. A fost o iarnă grea, care s-a lăsat cu multe drumuri distruse. Și nu cred că este corect mai ales că noi avem o zone de munte predominantă, în care gradul de distrugere din păcate este mai mare. Nu am nimic cu alții, dar nu pot să spun decât că mă întreb de ce avem 7,3 milioane de lei, când am văzut că Covasna, care are 368 de kilometri, primește 22 de milioane de lei și poate că și Teleormanul, care e mai mic și are 800 și ceva de kilometri de drumuri județene, primește aproape 10 milioane de lei”, a precizat președintele CJ Suceava.
Gheorghe Flutur a precizat că din acest motiv a solicitat parlamentarilor liberali să depună un amendament la Legea bugetului de stat pe 2019 pentru a solicita suplimentarea sumelor pentru drumurile județene.






