Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că promovarea consumului de produse alimentare românești ar trebui să devină o politică de stat în România.
Prezent la forumul „Agricultura încotro?”, care a avut loc vineri în cadrul Târgului „Agro Expo Bucovina”, Gheorghe Flutur a spus că este anormal faptul că aproximativ 80% dintre produsele alimentare din marile magazine din România sunt din străinătate.
„Noi avem o mare problemă, pentru că avem un deficit al balanței comerciale. Mâncăm din import. Dacă ne ducem să vedem ce e în rafturi, marea noastră problemă, unde trebuie să plecăm toți capul, este că 80% din mâncare este de afară”, a spus Flutur.
El a precizat că în momentul de față ar trebui găsită soluția prin care în toate marile supermarketuri să fie amenajate zone speciale în care să se comercializeze doar produse autohtone.
Șeful administrației județene a spus că în alte țări, precum Franța, consumul de produse autohtone a devenit o tradiție, încurajându-se astfel producția internă.