Opinie

Flutur: „Îndemnul spre consumul de produse românești ar trebui să fie o politică de stat”



Gheorghe Flutur: „Noi avem o mare problemă, pentru că avem un deficit al balanței comerciale. Mâncăm din import.”
Gheorghe Flutur: „Noi avem o mare problemă, pentru că avem un deficit al balanței comerciale. Mâncăm din import.”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că promovarea consumului de produse alimentare românești ar trebui să devină o politică de stat în România.
Prezent la forumul „Agricultura încotro?”, care a avut loc ieri, în cadrul Târgului „Agro Expo Bucovina”, Gheorghe Flutur a spus că este anormal faptul că aproximativ 80% dintre produsele alimentare din marile magazine din România sunt din străinătate.
„Noi avem o mare problemă, pentru că avem un deficit al balanței comerciale. Mâncăm din import. Dacă ne ducem să vedem ce e în rafturi, marea noastră problemă, unde trebuie să plecăm toți capul, este că 80% din mâncare este de afară”, a spus Flutur.
El a precizat că în momentul de față ar trebui găsită soluția prin care în toate marile supermarketuri să fie amenajate zone speciale în care să se comercializeze doar produse autohtone.
Șeful administrației județene a spus că în alte țări, precum Franța, consumul de produse autohtone a devenit o tradiție, încurajându-se astfel producția internă.
„Îndemnul spre consumul de produse românești ar trebui să fie o politică de stat și un mod de a fi. Noi, «din solidaritate» cu poporul nostru, cumpărăm alimentele care sclipesc cel mai bine pe raft, cu staniolul cel mai bun, făcute în altă parte decât în România. Și aici cred că avem cu toții o vină și va trebui să facem mai mult. Vă spune un om care încearcă de câțiva ani să promoveze produsele tradiționale. Primul lucru care trebuie făcut este apelul la patriotism. Și vorbesc aici despre patriotismul de a consuma produse românești, iar acest lucru cred că este o urgență pentru această țară”, a spus Gheorghe Flutur.
Șeful administrației județene a mai precizat că una dintre priorități ar trebui să fie și dezvoltarea agriculturii, prin stimularea investițiilor realizate de români, în vederea creșterii exportului de produse alimentare. Gheorghe Flutur a precizat că tot mai mulți investitori străini sunt interesați să înființeze ferme și unități de procesare în România, producția fiind destinată în special exportului.
„Și atunci îți pui problema de ce să o facă doar ei și de ce să nu o facem noi”, a mai declarat Flutur.